Diana Ross, apariție de senzație la 75 de ani! Cum a venit îmbrăcată vedeta la petrecerea zilei sale de naștere

Diana Ross a implinit 75 de ani

Greu de crezut, dar cântăreața Diana Ross a împlinit 75 de ani. Însă vedeta arată la fel de bine ca întotdeauna, nimic netrădându-i vârsta.

Cu frumusețea sa clasică, distinsă, vedeta nu se teme nici la această vârstă să fie strălucitoare. Iar de ziua ei, la care a fost invitată toată spuma vedetelor, cântăreața a fost cu adevărat o apariție, ea venind îmbrăcată într-o rochie vaporoasă cu un decolteu larg, care îi lăsa la vedere brațele încă perfecte și pielea de invidiat.

În plus, culoarea – un oranj luminos – îi complimenta de minune tenul măsliniu.

Vedeta a călătorit cu clasă, într-o mașină de epocă, albă, singură pe banchetă. De altfel, nu ar mai fi încăput nimeni lângă ea, date fiind dimensiunile rochiei sale.

A fost întâmpinată cu aplauze furtunoase, așa cum îi stă bine unei vedete de calibrul ei, și însăși Beyonce a fost cea care i-a cântat 'La mulți ani'.

Printre invitați s-au aflat deopotrivă vedete din 'vechiul val', dar și unele actuale, așa cum e Khloe Kardashian.

Diana Ross, de două ori divorțată și bunică de cinci ori, este una dintre femeile fără vârstă. Greu de crezut că în anii 60 era deja celebră cu grupul The Supremes.

De-a lungul carierei sale, Diana Ross a vândut peste 100 de milioane de albume, a câștigat premii Grammy, Globurile de Aur și nu numai.

De ziua ei, vedeta a amintit tuturor cum a ajuns în top, oferind un concert de zile mari în Hollywood.

Vezi și Mesajul emoționant al Dianei Ross despre Michael Jackson. Vedetele sar în apărarea megastarului, după noile acuzații de pedofilie apărute în presă

Citește și: