Diana Dumitrescu este însărcinată. Prima imagine cu burtica de gravidă

Diana Dumitrescu

Diana Dumitrescu este însărcinată! Anunțul a fost făcut chiar de actriță pe pagina ei de Instagram, unde a publicat și prima imagine cu burtica de gravidă. Aceasta pare mai fericită ca oricând. 

 

Diana Dumitrescu este în culmea fericirii. La doar șase luni după ce s-a căsătorit, actrița a anunțat că este însărcinată cu primul ei copil. Vedeta a publicat prima fotografie cu burtica de gravidă, care este foarte vizibilă, semn că sarcina este destul de avansată. „S-a întâmplat o minune! Ne-a binecuvântat Dumnezeu atunci când ne aşteptam mai puţin! #35andstillfabulousmomtobe”, a scris Diana Dumitrescu.

Zvonurile că ar fi însărcinată au apărut încă de la sfârșitul lunii septembrie, la scurt timp după ce s-a căsătorit cu Alin Boroi. Cei doi  și-au unit destinele, în mare secret, într-un decor de vis.  Evenimentul  a avut loc în aer liber, iar totul s-a desășurat într-un cadru specific românesc, cu baloți de paie și mâncare tradițională.

Diana Dumitrescu se află la cea de-a doua căsătorie

Diana Dumitrescu se află la cea de-a doua căsătorie. Vedeta și Alin Boroi sunt împreună de trei ani. Actrița a mai fost căsătorită cu Ducu Ion, fiul „mamei telenovelelor', Ruxandra Ion, de care a divorțat în 2013.

 

„Mă consider o femeie puternică, dar, în același timp, sensibilă. Cred că sunt un om drept, cu coloană vertebrală, dar și cu multe alte defecte… ca orice om de altfel! Aș fi o femeie complet fericită dacă ar apărea în viața mea un copil, îl așteptăm cu toată dragostea și sper să vină cât mai repede', ne-a declarat Diana Dumitrescu, anul trecut,  într-un interviu și se pare că dorința i s-a împlinit. În curând, va deveni mămică pentru prima oară la 35 de ani.

Citește și: