Dezvoltă-i inteligența copilului tău prin joacă

Dezvoltă-i inteligența copilului tău prin joacă

Așa cum a mers prima oară, ținut de mânuțe, tot așa trebuie să îl ai sub atentă supraveghere și atunci când lucrezi la dezvoltarea lui intelectuală. Copilul tău va avea rezultate mai bune, dacă vei ține cont de următoarele sfaturi.

Cele patru abilități la care trebuie să lucrezi

Când vorbim despre puterea creierului, ne ducem imediat cu gândul la inteligență și la cunoștințele generale. Ceea ce îl pregătește pe copilul tău să învețe ce înseamnă viața este, de fapt, un set de abilități. Psihologii le numesc funcții executive. Poate că nu ai auzit despre ele, dar sunt cele mai importante în dezvoltarea creierului în primii ani de viață. Așadar, vei avea de lucrat la:

  • Atenție – capacitatea copilului de a se concentra, de a-și păstra interesul și de a-ți răspunde atunci când interacționezi cu el.
  • Controlul impulsurilor – abilitatea de a nu face sau spune mereu primul lucru care îi vine în minte.
  • Memorie – abilitatea de a ține minte și de a folosi mai multe informații.
  • Planificare – felul în care copilul se organizează și acționează pentru a-și îndeplini un scop sau pentru a rezolva o problemă, dar și ajustarea planurilor, în funcție de schimbările care se ivesc.

Aplică prin joacă

Joaca este principala activitate a celor mici, deci cea mai bună metodă de a-i stimula este prin a te pune la mintea lor, la propriu:

Puzzle-urile, jocurile de cărți sau de cuvinte îi vor dezvolta copilului tău memoria, gândirea în situații inedite, dar și percepția vizuală. De asemenea, aceste jocuri îl vor ajuta să socializeze și să fie fericit.

Scenele de teatru sau interpretarea personajelor îl pot scăpa de inhibiții pe cel mic, îl vor stimula să se adapteze schimbărilor de rol și îl vor face mai creativ.

Poveștile activează o altă parte a creierului. Copilul va trebui să își concentreze atenția pentru o mai lungă perioadă de timp, își va folosi memoria pentru a-și aminti ce s-a întâmplat și pentru a duce mai departe firul narativ.

Mișcarea, element cheie în dezvoltarea copilului tău

Minte sănătoasă într-un corp sănătos. Foarte adevărat! Combină mișcarea cu gândirea în timpul jocurilor. Îi poți pregăti celui mic un traseu cu obstacole, care să devină tot mai variat pe măsură ce este parcurs. Poți face bariere pe sub care să treacă sau peste care să sară, din fotolii, scaune, măsuța de cafea. Va trebui să-și controleze atât mișcările, cât și deciziile rapide pe care trebuie să le ia în depășirea barierelor.

După o astfel de cursă, poți să îl răsplătești cu prăjituri, făcute împreună. Te-ar putea ajuta prin măsurarea cantităților și mai apoi la frământarea aluatului. Prin respectarea rețetei, îl vei responsabiliza să urmeze planul, dar și să urmărească ce a făcut deja și ce mai este de făcut.

Aceștia sunt primii pași pe care îi ai de făcut, dar trebuie să ții cont de faptul că dezvoltarea abilităților copilului tău nu este o cursă contra-cronometru. Trebuie să ai răbdare cu el. Important este să petreceți cât mai mult timp împreună și să vă jucați.

 Susa foto: rawpixel.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu elefant.ro