Bărbatul a ajuns la spital cu simptome de coronavirus, inclusiv pierderea mirosului, tuse și dureri musculare. Testul a ieșit pozitiv, a fost spitalizat, izolat, după care, când testul a ieșit negativ, după mai bine de trei săptămâni, a fost externat.

În tot acest timp, însă, el a observat că mâinile încep să-i tremure, iar scrisul său era din ce în ce mai greu de descifrat, relatează IFL Science.

După două luni de la vindecare a ajuns la Neurologie, pentru că și-a dat seama că ceva era în neregulă cu el. A fost supus mai multor teste, însă funcția cognitivă era normală. Cu toate acestea, tremurăturile persistau, la fel și simptomele caracteristice Parkinsonului.

Mai mult, scrisul său devenise indescifrabil, tremurăturile și mai puternice pe partea dreaptă a corpului, iar expresiile faciale aproape că nu mai existau. Așa cum era de așteptat, a fost diagnosticat cu Parkinson.

Studiile au arătat că între virusuri și apariția Parkinsonului este o legătură, cel mai deasea fiind menționate în studii virusuri cum e Epstein-Barr, dar nu numai.

De menționat e faptul că înainte de diagnosticarea cu Parkinson, pacienții se confruntă cu lipsa mirosului. Totuși, este primul caz de acest gen din lume.

Cum bărbatul nu are cazuri de Parkinson în familie și nici nu avea factori de risc pentru această boală, se crede că virusul a jucat un rol important în declanșarea bolii.

Vezi și Descoperire de ultima oră! O moleculă prezentă în mod natural în unele fructe, legume și condimente ucide

Citește și:

Beyonce a pierdut lupta cu kilogramele. Cele mai recente imagini cu ea

Fiul lui Daniel Iordăchioaie a împlinit 20 de ani și îi seamănă leit. Mesajul trist al mamei sale