Deschiderea Cărții, o practică ocultă condamnată de Biserică

Deschiderea Cărții, o practică  ocultă condamnată de Biserică

Preoții care ”deschid Cartea” nu sunt bine văzuți de conducerea ierarhică a Bisericii. Cei care încearcă să ghicească viitorul în paginile sfinte ale Bibliei nu fac decât să își înșele enoriașii. O astfel de practică este departe de orice rânduire bisericească și ține mai mult de universul ocult, dar sunt destui credincioși care își pun speranța în ea.

În clipele cele mai grele, când au de înfruntat boli grave și pierderi mari, când sufletul este copleșit de durere și neputință, oamenii încearcă să își găsească alinarea în credință. Uneori  rătăcesc calea și se lasă amăgiți de practici care sunt numai în aparență legate de sfintele taine. Una dintre aceasta este ”deschiderea Cărții” adică a Bibliei, obicei care își are originea în Taina Sfântului Maslu. Taina Maslului este săvârșită de preoți în numele Sfintei Treimi pentru a aduce alinare enoriașilor bolnavi. În cadrul acestei rânduieli, preotul se roagă pentru tămăduirea celui bolnav, pentru ușurarea suferințelor trupești și sufletești. După ultima rugăciune, preotul îi dă Sfânta Evanghelie să o sărute și o deschide asupra capului său, citind din Biblie și rugându-se pentru cel în nevoie. În acest ritual, deschiderea Cărții semnifică puterea mâinii lui Dumnezeu care îi ocrotește pe suferinzi. Prin Taina Sfântului Maslu, orice credincios cere ajutorul lui Dumnezeu, doctor al sufletelor și trupurilor noastre, iar rugăciunea este singura cale care îl ajută să primească o speranță.

”Deschiderea Cărții”, o capcană pentru creduli

În schimb, deschiderea Cărții pentru a afla viitorul și destinul unui om nu este decât înșelătorie, pentru că nimeni nu are dreptul să ghicească viitorul în paginile Bibliei, fie el preot sau simplu credincios. Cu toate acestea, practica a fost destul de răspândită, mai ales în perioada comunistă, când unii preoți sau călugări încercau să atragă enoriașii pe căi ocolite. Mulți dintre cei dovediți că ”deschideau Cartea” cu scopul de a ghici și de a cere foloase credincioșilor și-au pierdut harul de slujire și au fost caterisiți. Biserica i-a condamnat pentru că foloseau deopotrivă cunoștințe oculte precum astrologia veche și pravile scrise în litere chirilice, cu scopul clar de a-i înșela pe oameni, dar mai ales pentru că cereau bani ca să ghicească, precum vrăjitoarele. Despre astfel de preoți nu se mai poate spune că au har, pentru că în niciun caz nu pot fi asemuiți cu marii duhovnici care au avut darul proorocirii precum Părintele Cleopa, călugărul Arsenie Boca sau Sofian Boghiu. Rugăciunea este singura care te ajută în momentele grele. Folosirea obiectelor sfinte precum Biblia, icoanele sau candelele în practicile oculte este condamnată de Biserică. Lucrurile sfinte nu pot fi folosite pentru practici oculte. În schimb, fiecare credincios poate deschide Biblia în liniștea casei sale să citească pildele și învățăturile din Cartea Sfântă și să se roage pentru sănătate și viață tihnită, fără să descoasă viitorul necunoscut.

sursa foto: Foter.com

 

 

Loading...