Depresia sezonieră trebuie tratată cu atenție

Depresia sezonieră

Depresia sezonieră nu este de ignorat. Chiar dacă știi că anotimpul acesta de tranziție îți dă bătăi de cap. Astenia de toamnă poate fi ceva mai grav decât crezi, pe termen lung. Mai ales dacă ignori depresia sezonieră.

La finalul verii, nostalgia ne învăluie pe toți. Și nu e deloc surprinzător că toamna aduce sentimente de tristețe și teamă. De mici am fost obișnuiți să asociem toamna cu reluarea activităților grele, după vacanțe minunate. Începea școala, apoi facultatea… Depresia sezonieră este un semnal al revenirii la rutină. Cum nici vremea nu e de partea noastră, depresia sezonieră este un fenomen firesc. Totuși, deși trecem prin asta în fiecare an, e posibil ca tranziția spre un nou anotimp să ne afecteze sănătatea mintală mai mult decât ne imaginăm.

Ce este anxietatea de toamnă

Deși nu este un diagnostic oficial, Gillian Scully, o psihoterapeută din Țara Galilor, a observat că cei mai mulți pacienți tratați în august aveau aceleași simptome. Și spuneau că se simt anxioși fără a ști exact care e cauza. În plus, trăiau acel sentiment de premoniție, că urmează sp se întâmple ceva. Psihoterapeuta a numit fenomenul „anxietate de toamnă', asemănându-l cu senzația de duminică seara, când suntem triști și anxioși pentru că trebuie să mergem la serviciu a doua zi. Numai că, în cazul anxietății de toamnă, această senzație poate dura câteva săptămâni. Deși această senzație de neliniște și discomfort e cel mai frecvent subclinică și nu se încadrează într-un diagnostic oficial de depresie sau anxietate, ea poate afecta calitatea vieții. Și îngreunează mai mult o perioadă care deja e plină de noi provocări.

Ce este și de ce apare depresia sezonieră

Faptul că suntem sensibili la schimbarea anotimpurilor nu este o noutate. Unele studii arată că una din 3 persoane suferă de depresie sezonieră. 'Depresia sezonieră este un sindrom depresiv complex, ale cărui prime simptome apar de obicei toamna. Se agravează iarna, și se ameliorează odată cu sosirea primăverii. Mai rar, depresia sezonieră poate fi declanșată primăvara sau vara.' ne declară Dr Gabriella Bondoc, psihiatru și psihoterapeut Clinica Hope.

Cauzele depresiei sezoniere:

Cauzele exacte nu sunt cunoscute. Însă câțiva factori care contribuie la depresia sezonieră sunt:

Ceasul biologic (ritmul circadian). Nivelul redus de lumină naturală odată cu începerea toamnei poate deregla ceasul biologic al organismului și duce la simptome de depresie.

Nivelul de serotonină. Serotonina este o substanță din creier (neurotransmițător) care ne afectează starea emoțională, comportamentul, apetitul, somnul și memoria. Cantitatea scăzută de lumină naturală poate cauza o scădere a nivelului de serotonină, ceea ce poate declanșa depresia.

Nivelul de melatonină. Schimbarea anotimpurilor poate deregla cantitatea de melatonină din organism, aceasta jucând un rol important în ciclurile de somn și starea emoțională.

Așa se manifestă

Simptome comune sunt oboseala, chiar și atunci când dormi prea mult, și luarea în greutate, din cauza mâncatului excesiv și al poftei pentru carbohidrați. Simptomele sunt similare cu cele din depresie:

– stare de tristețe sau depresivă;

– pierderea interesului și a plăcerii față de activitățile zilnice obișnuite;

– letargie (lipsă de energie) și somnolență pe timpul zilei;

– iritabilitate;

– dificultate la trezirea de dimineață;

– sentimente de vinovăție.

Cum pot face mai ușor tranziția spre toamnă?

Toate cele menționate anterior sugerează că toamna nu e un anotimp propice pentru echilibrul psihic, dar din fericire putem lua măsuri pentru a schimba asta. Dacă te-ai confruntat cu vreunul din sentimentele menționate anterior, sau dacă pur și simplu vrei să te asiguri că vei avea o toamnă frumoasă, iată câteva sfaturi:

1. Concentrează-te pe ce îți aduce noul anotimp, nu pe ce lași în urmă

Toamna poate fi sezonul melancoliei sau cel al recoltei, e vorba doar de perspectivă. Cu siguranță e mai ușor de zis decât de făcut, mai ales atunci când nu ai o viziune optimistă asupra vieții în general.

Poți începe însă din vară, când energia e la un nivel ridicat, să planifici lucruri care îți vor îmbunătăți starea de spirit în toamnă.

– De exemplu, poți rezerva bilete pentru o călătorie în toamnă, ca să ai ceva în viitor care te entuziasmează. -Poți să te înscrii la un curs care începe în septembrie, ca să faci ceva ce te pasioneză.

-Poți să îi propui unui prieten apropiat ca din toamnă să începeți să vă vedeți mai des.

Toate aceste activități vor oferi o încărcătură pozitivă noului anotimp.

'O parte din tristețea și anxietatea generate de toamnă sunt cauzate de faptul că vara e un anotimp distractiv, în timp ce toamna e sobră. Dar nu trebuie să fie așa. Asigură-te că faci lucrurile care îți aduc fericire toamna și brusc, iar asta o să-ți îmbunătățească starea generală.' ne declară Dr Gabriella Bondoc, psihiatru și psihoterapeut Clinica Hope.

2. Petrece cât mai mult timp afară

Așa cum am menționat mai sus, cantitatea de lumină naturală se reduce semnificativ odată cu sfârșitul verii, iar acest lucru duce la dezechilibre hormonale, care afectează echilibrul psihic. Așadar, dacă pe timpul verii, nu trebuie să faci nimic deosebit pentru a-ți asigura o doză sănătoasă de energie solară, toamna va fi nevoie să depui un efort conștient pentru asta.

'O metodă bună de a petrece timp afară e de a merge pe jos sau de a alerga, acest lucru îmbinând două elemente extrem de benefice atât pentru săntatea fizică, cât și psihică: exercițiul fizic și lumina. Dacă nu te simți însă destul de energic pentru a face asta, chiar și 15-30 de minute pe zi petrecute în fața geamului pot să-ți asigure necesarul de raze solare.' ne declară Dr Gabriella Bondoc, medic psihiatru.

3. Privește toamna ca pe un nou început

O mare parte din încărcătura negativă a toamnei constă în faptul că e privită ca sfârșitul verii. Încearcă să schimbi perspectiva și să te gândești la toamnă ca la un nou început. Până la urmă, atât de multe lucruri încep din nou odată cu luna septembrie: școala, anul universitar, emisiunile preferate de la televizor, un nou sezon de fotbal.

'Toamna este un moment foarte bun pentru setarea de noi obiective și rezoluții. Fie că sunt profesionale sau personale, acestea pot să ne motiveze și să ne păstreze activi. Odată cu sosirea toamnei, cădem ușor-ușor în hibernare, într-o stare de letargie, de aceea este foarte indicat să folosim aceste obiective pentru a ne scoate din starea aceasta și să încercăm să le atingem cu fiecare zi.

În plus, în ianuarie putem reevalua rezoluțiile din toamnă și progresul pe care l-am făcut, pentru a ne ajuta să facem un plan și mai bun pentru anul care urmează. Pentru mine și pentru clienții mei, toamna este de fapt începutul unui nou an!' ne declară Dr Gabriella Bondoc, psihiatru și psihoterapeut Clinica Hope.

4. Monitorizează-ți gândurile

O trăsătură comună a anxietății o reprezintă îngrijorarea constantă, gândurile negative recurente, fricile iraționale. Încearcă să fii atent când apar și să le înlocuiești cu gânduri logice și realiste. De exemplu, dacă ai o neliniște copleșitoare legată de lista de responsabilități, și-ți spui „Nu am nicio șansă să fac toate lucrurile astea vreodată', cel mai probabil te va face să te simți vinovat că nu ești capabil să faci tot ce îți propui și speriat de consecințele pe care va trebui să le suporți. Încearcă să înlocuiești aceste gânduri cu un plan realist a ceea ce poți face azi. Astfel, vei întrerupe șirul nesfârșit de griji care te copleșesc, și vei putea să te mobilizezi mai ușor să tai câteva lucruri de pe listă, ceea ce te va face să te simți mai bine.

5. Ia în considerare terapia

Dacă niciunul din aceste sfaturi nu funcționează, și continui să te simți copleșit de noul anotimp, e important să știi că nu trebuie să lupți de unul singur. Fă-ți o programare la un psihiatru pentru ca acesta să evalueze starea ta psihică și să elaboreze cel mai bun plan de tratament pentru tine. Cu cât amâni mai mult să apelezi la ajutor profesionist, cu atât îți prelungești mai mult suferința, așa că nu ezita să ceri ajutorul.

Sursa foto: libreshot.com