Depresia – cauze, simptome, tratament

Depresia - cauze, simptome, tratament

Stări repetate de nervozitate, stres zilnic, nemulțumiri, probleme multiple, sensibilitate, toate acestea duc la apariția anxietății și stresului. Viața alertă și diverși factori perturbatori, aceștia pot agrava extrem de mult starea emoționala.

Astfel, depresia este una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni psihice din ziua de astăzi.

Astfel, pentru a înțelege cât mai bine această afecțiune, citește mai departe și descoperă cauzele, simptomele și tratamentul pentru combaterea acesteia.

Ce este depresia?

Depresia reprezintă o afecțiune și o tulburare a stării emoționale, care duce la apariția stărilor de tristețe, neîncrederea în sine, gânduri negative, nesiguranța pentru o bună perioada de timp. Depresia este o afecțiune mai serioasă în comparație cu o simplă stare de tristețe sau grijă, depresia poate avea un impact asupra întregului organism, asupra stilului de viață, asupra capacității de muncă și învățare, asupra apropiaților.

Cu toate acestea, depresia este o tulburare care se manifestă în mod diferit de la persoană la persoană. Astfel, te poți simți dărâmat, la pământ, fără speranța iar o altă persoană poate trăi în nesiguranță și în gânduri negative.

Dacă aceste simptome nu sunt tratate la timp, depresia se poate agrava extrem de mult până la o depresie severă.

Cauzele depresiei

Factorii de risc pentru depresie sunt diferiți. Nu vorbim doar de un factor general ci de mai mulți factori interni și externi. Acești factori sunt:

  • Moștenirea genetică;
  • Afecțiuni cardiace, boala arterelor coronare;
  • Diabetul zaharat;
  • Cancerul;
  • Consumul în exces de alcool sau de droguri;
  • Medicamente în exces ( narcoticele sau steroizii);
  • Evenimente neplăcute din viață (pierderea persoanelor dragi, îmbolnăviri repetate, etc);
  • Tulburări anxioase;
  • Tulburări de alimentație.

Simptomele depresiei

Depresia se manifestă prin lipsa de speranță, stări de tristețe sau neplăcerea de a mai întreprinde diverse activități. Irascibilitatea, anxietatea, plânsul, lipsa de energie, sunt câteva simptome care pot duce la diagnosticarea depresiei.

În schimb, cele mai reprezentative simptome și des întâlnite sunt:

  • Tristețea;
  • Delăsarea cu privire la întreprinderea activităților de zi cu zi.

 

Alte simptome ale depresiei:

  • Pierdarea sau creșterea în greutate;
  • Creșterea sau scăderea orelor de somn;
  • Neliniște constantă;
  • Oboseală permanentă;
  • Sentimente repetate de vinovăție sau de subestimare fără un motiv anume;
  • Gânduri de suicid sau de moarte;
  • Dureri repetate de cap;
  • Dureri de stomac;
  • Dureri articulare;
  • Anxietate;
  • Atacuri de panică;
  • Preocupări repetate;
  • Fobii;
  • Durerea în piept;
  • Amețeala;
  • Incapacitatea de concentrare;
  • Frecvente episoade de plâns;
  • Dificultăți de concentrare;
  • Autoacuzarea;
  • Mânie, stare generală proastă;
  • Senzație de îngreunare a brațelor sau a picioarelor.

Tratament pentru depresie

Medicul specialist este în măsură să recomande un tratament pentru depresie. Pe lângă medicamente, medicii recomandă consiliere terapeutică, ca de exemplu terapia cognitiv- comportamentală sau o îmbinare între cele două metode de tratament.

Psihoterapia poate fi de ajuns în cazul depresiei ușoare sau moderate. În cazul în care simptomele sunt severe, tratamentul va constăa în administrarea de medicamente antidepresive și consiliere terapeutică.

În cazurile grave, medicii recomandă spitalizarea pentru o evaluare mai detaliată având în vedere că depresia poate avea ca efecte sinuciderea sau alte gânduri nefavorabile.

Pe lângă aceste tratamente, se recomandă următoarele:

  • O dietă alimentară echilibrată;
  • Evitarea consumului de alcool;
  • Exerciții fizice în mod regulat;
  • Odihna.

Sursa: https://pixabay.com/en/woman-sad-depression-headache-2609115/

Loading...