Dependența de jocuri de noroc și păcănele a bărbaților, o mare problemă pentru românce

dependent de jocuri de noroc la pacanele

Jocul patologic de noroc este o afecțiune foarte des întâlnită în ultimii cinci ani în România. Avântul pe care l-au luat casele de pariuri, cazinourile și sălile de jocuri este incredibil și afectează viețile a milioane de familii. Dorința de îmbogățire rapidă, de a scăpa de datorii este impulsul principal al bărbaților români care-și petrec  mare parte dintr-o zi gândind bilete la pariuri sportive sau jucând la păcănele. Mai sunt și cei cu dare de mână care pierd sume de bani uriașe la cazinouri, doar pentru a-și spori plăcerea personală.

Jocul patologic de noroc este tulburarea de control a impulsului. Aceasta se explică prin incapacitatea persoanei de a rezista impulsului de a juca, în ciuda conștientizării efectelor negative pe care acesta le are asupra sa și a celor din jurul lui.

Dintre cei care suferă de această tulburare psihică, unii privesc jocul ca pe o scăpare de alte probleme sau ca pe o eliberare de o dispoziție afectivă negativă, cum ar fi sentimentul de culpabilitate, anxietate sau depresie, iar alții, au ca principale motivații inconștiente:

  • dorința de a demonstra celorlalți că sunt persoane demne de respect
  • dorința de a obține aprobarea și acceptarea celor din jur
  • nevoia de a-și reduce plictiseala
  • nevoia de a ameliora stări emoționale negative

Citește și:  Sfinții Adrian și Natalia îți protejează căsnicia

Cauzele dependenței de jocuri de noroc

Cercetătorii vorbesc despre ipoteza existenței unui sindrom de deficient, a sistemului de recompense a creierului, apaăut in urma unei modificări genetice, care duce la existența unui dezechilibru în eliberarea de dopamină (molecula plăcerii) – (un neurotransmițător ce intervine în sistemul de recompense și întăriri a creierului), în sensul eliberării unei cantități insuficiente. Rezultatul acestui dezechilibru este o nevoie continuă de emoții pozitive, care îi determină pe indivizi să caute surse de plăcere, cum ar fi drogurile, alcoolul sau jocurile de noroc.

La nivel psihologic, jucătorul patologic este un individ foarte competitiv și preocupat de ce cred ceilalți despre el, neliniștit și superstițios sau care consideră că poate controla mersul lucrurilor atunci când joacă; un individ care vede banii, în acelaşi timp, ca sursa tuturor problemelor sale, dar şi ca rezolvare a acestora.

La nivel biologic, jucătorii patologici sunt dependenți de emoțiile resimțite în timpul jocului, acestea fiind motorul acțiunilor lor, și nu câștigurile financiare. Dependența este susținută și de asocierea dependenței de jocurile de noroc, cu dependența de alcool sau alte droguri, cât și de modificări similare care apar la nivel genetic și neurochimic, la unii dintre dependenți.

Simptomele jocului patologic de noroc

Jocul patologic de noroc este văzut ca o afecțiune ascunsă,din cauza lipsei simptomatologiei fizice. Manualul de Diagnostic și Statistica a Tulburărilor Mentale DSM-IV-TR (American Psychiatric Association, 2000) a stabilit următoarele criterii de diagnosticare a jocului de șansa patologic:

  • este preocupat de jocul de șansa (de ex., este preocupat de retrăirea experiențelor de joc anterioare, de handicap sau de planificarea șansei ori se gândește la modalitățile de procurare a banilor cu care să joace)
  • necesită să joace sume crescânde de bani în vederea obținerii excitației dorite
  • are repetate eforturi nereușite de a controla, reduce sau stopa jocul de șansa
  • este neliniștit sau iritabil când încearcă să reducă sau să stopeze jocul de șansa
  • joacă pentru a scăpa de probleme ori pentru ușurarea unei dispoziții disforice (sentimente de vulnerabilitate, de culpă, anxietate sau depresie)
  • după pierderea banilor la joc, revine în altă zi pentru a recupera
  • îi minte membrii familiei sau pe alții, spre a ascunde dimensiunea implicării în jocul de șansă patologic
  • a comis acte ilegale, precum fals, fraudă, furt sau delapidare, pentru a-și finanța jocul
  • a periclitat sau pierdut o relație importantă, un post, ori o oportunitate educațională sau de cariera din cauza jocului de șansa
  • se bazează pe alții spre a procura banii necesari ieșirii dintr-o situație financiară disperată cauzată de jocul de șansă

Citește și: