Cei doi au fost colegi de platou în filmul ”No Small Affair”, în 1984. În volumul său de memorii publicat săptămâna aceasta, Demi Moore, în vârstă de 56 de ani, povestește, la un moment dat, că a fost cea care l-a făcut bărbat pe Jon Cryer, acesta fiind, potrivit ei, virgin la acea vreme.

”Eu jucam o cântăreață tânără dintr-un club de noapte, iar Jon Cryer întruchipa un fotograf de 19 ani, care se îndrăgostea de ea. Era primul lui rol”, povestește actrița în cartea ea, numită ”Inside Out”.

”Jon s-a îndrăgostit de mine și în viața reală și și-a pierdut virginitatea cu mine, în timp ce făceam acel film”, mai scrie ea în carte.

”Mă doare acum să știu ce crudă am fost cu sentimentele lui – că i-am furat ceea ce ar fi putut fi un moment atât de important și frumos pentru el”, mai scrie actrița în carte.

La acea vreme, Demi avea 21 de ani, iar Jon puțin peste 18.

Reacția actorului

După ce informația a ajuns în presă, Jon, căsătorit a doua oară și tată a doi copii, s-a simțit obligat să facă niște precizări.

Jon Cryer, din Doi barbati si jumatate

Acesta i-a transmis lui Demi că nu trebuie să se simtă prost vizavi de el, pentru că, deși e perfect corect să presupună că era virgin, dat fiind ”nivelul” lui de atunci și ”privirea împietrită”, după cum s-a exprimat el, în realitate lucrurile nu stăteau deloc așa.

”De fapt, mi-am pierdut virginitatea în liceu”, a declarat el.

”Dar are dreptate în rest, eram înnebunit după ea într-o perioadă dificilă a vieții ei. Am o mare afecțiune pentru ea și niciun regret”, a mai transmis actorul.

Vezi și O copilărie desprinsă din cărțile de groază. Demi Moore a fost violată la 15 ani de un bărbat care i-a plătit mamei sale 500 de dolari. Detalii șocante ies la iveală

Citește și: