Este vorba despre o stilistă din Serbia, Masha Mandzuka, în vârstă de 44 de ani. Demi este, practic, a doua mamă a lui Rumi, fiica Mashei.

Iată că la 8 ani de la divorțul de Ashton Kutcher, Demi în sfârșit și-a găsit fericirea, chiar dacă în brațele unei femei.

Cele două sunt tot timpul împreună. Se țin de mâini, dansează, merg la cumpărături, la restaurant, fac tot în două.

Demi e a doua mama pentru RumiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Când Demi Moore și-a lansat auto-biografia, la finele lunii septembrie, Masha a fost printre primii care au felicitat-o. ”Te ador și sunt mai mult decât mândră de tot ce ești și sunt onorată să fac parte din viața ta”, a scris ea pe o rețea de socializare, postând și o fotografie cu ele două.

Cu altă ocazie a numit-o pe Demi ”cea mai incredibilă ființă umană pe care am fost binecuvântată să o cunosc”.

Despre povestea lor de dragoste, presa din Belgrad, orașul nativ al Mashei, a scris încă de acum doi ani.

Tatăl lui Rumi, fetița Mashei, este Bogomir Doringer, care locuiește în Amsterdam. Acesta face drumuri regulate în Los Angeles, pentru a-și vedea fetița, dar și pe fratele acesteia, Julian, de 6 ani, de asemeni copilul său.

Demi și Masha se cunosc de multă vreme. Acestea au fost fotografiate împreună încă din 2014.

De-a lungul timpului, Masha, o profesionistă în branșa ei, ea având și un brand de haine, Anda & Masha, a lucrat cu vedete de primă mână, așa cum sunt Rihanna, Drew Barrymore, Anne Hathaway sau Alicia Keys.

Vezi și Demi Moore susține că l-a făcut bărbat pe unul dintre actorii principali din Doi bărbați și jumătate, dar acesta are altă versiune

Citește și: