La 27 de ani, Demi Lovato a trăit cât alții într-o viață. Anul trecut, s-a aflat la un pas de moarte, din cauza unei supradoze. Și-a revenit încet – încet, a reînvățat să trăiască sănătos, s-a apucat și de spotr și iată că soarele iese și pe strada ei.
Cântăreața l-a prezentat fanilor pe noul ei iubit, modelul Austin Wilson, postând pe Instagram o fotografie în care el o sărută tandru pe obraz, în fața oglinzii.
Ca să nu existe dubii, cântăreața a scris lângă fotografie un comentariu scurt și evocator: 'iubitul meu'.
La fel a procedat și el, postând pe Instagram o fotografie în care apare alături de Demi. S-au pozat tot în fața oglinzii, îmbrățișați, iar în spatele lor se vede patul răvășit și haine pe jos.
Asumându-și 100% relația, și el scrie lângă fotografie următorul comentariu: 'iubita mea'.
Wilson este model și pozează adesea fătă tricou, cu tatuajele la vedere. Tatăl său este George Wilson, un nume mare printre cei pasionați de skateboarding, dar și fost component al Venice Beach Z-Boys. În prezent, acesta este designer.
Demi Lovato, care a trecut pe lângă moarte din cauza unei supradoze, a terminat o relație cu Henry Levy, ea formând în trecut cupluri cu Wilmer Valderrama și Joe Jonas.
Citește și:
- Celine Dion, schimbare de look spectaculoasă. Artista arată mai bine ca oricând
- Meghan Markle, invitat surpriză din SUA. La 11 ani i-a scris o scrisoare și în sfârșit s-au întâlnit