De ziua lui, Mihai Mărgineanu lansează albumul “10 (zece)”

De ziua lui, Mihai Mărgineanu lansează albumul “10 (zece)”

Chiar de ziua lui de naștere, solistul Mihai Mărgineanu va sărbători împreună cu iubitorii muzicii sale 10 ani de când se află pe scenă și le va oferi acestora un nou album, înregistrat live.

În urmă 10 ani, Mihai Mărgineanu lansa primul său album,Gore'. Acum, în 2015, artistul vrea să își sărbătorească ziua de naștere cu fanii, cărora le va dărui un nou album, 10 (zece)', care va fi înregistrat în varianta live, fără nicio tăietură și fără niciun adaos de sunete sau instrumente de pe calculator', spune compozitorul și cântărețul.

Împlineam 36 de ani și mi s-a părut că soarta a fost darnică cu mine, lăsându-mă să mi se întâmple așa ceva. N-am avut nici cea mai vagă idee că momentul ăla a fost începutul unei vieți frumoase, cadorisite din plin cu momente perfecte și public din ce în ce mai numeros și mai frumos. Cred că a venit timpul să mai spun ceva', mărturisește artistul.

Iar ceea ce va transmite Mărgineanu, pe 2 octombrie, de ziua lui, la Cinema Patria din Bucureșri, este o muzică pentru care speră că publicul o să-i acorde nota ‘10 (zece)'. În plus, în spectacol se vor regăsi și câțiva dintre prietenii sărbătoritului.

Biletele se pot achiziționa de pe www.vreaubilet.ro sau de la Cinema Patria.

Credit foto: Facebook Mihai Mărgineanu