Amenzile sunt mult majorate față de cele aflate în vigoare până acum, așa că ar trebui să ne gândim de două ori dacă chiar e cazul să ieșim din casă.

Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanțele militare au următoarele valori: minim 2.000 lei și maxim 20.000 lei, față de minim 100 și maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanțele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Aceste sancțiuni vor putea fi aplicate începând cu joi, 2 aprilie 2020.

În plus, au fost introduse și sancțiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează:

– confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;

– interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
– suspendarea temporară a activității;
– desființarea unor lucrări;
– refacerea unor amenajări.

Măsurile complementare de sancțiune vor fi aplicate în funcție de natura și gravitatea faptei, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Vezi și Cum să te protejezi de coronavirus dacă folosești mijloacele de transport în comun – Ghid de îndrumare de la Departamentul pentru Situații de Urgență

Citește și: