De ce se mai folosesc în ziua de azi bocitoarele la înmormântare

De ce se mai folosesc în ziua de azi bocitoarele la înmormântare

Încă mai vin bocitoarele la înmormântare și nu doar în cimitirele de la țară. Până și în Capitală mai auzi câte un glas pătrunzător care jelește mortul după ce toată lumea a plecat la parastas.

 

Sunt tot mai puține femei care se îndeletnicesc cu bocitul și acestea tot mai bătrâne. Vechea tradiție să chemi bocitoarele la înmormântare se stinge încet, dar încă nu a dispărut de tot. Câteva bocitoare se mai găsesc și la orașe, în cimitirele mari, unde au loc înmormântări cu fală. Iar ele vin adesea din proprie voință, pentru că aceasta este menirea lor, să plângă mortul cu vorbe de foc și să afle o lume întreagă despre sufletul care s-a dus.

Bocitoarele la înmormântare fac despărțirea mai ușoară

Este veche tradiția bocitului la mormânt, poate chiar mai veche decât creștinismul la români. Rădăcinile acestui obicei sunt greu de găsit în timp, dar el s-a păstrat și a înflorit multe secole de-a rândul, până când preoții mai tineri și mai luminați au reușit treptat să minimalizeze această tradiție.

Biserica Ortodoxă nu vede cu ochi buni bocitoarele la înmormântare, pentru că în credința noastră de la Iisus, moartea nu este un capăt de drum. După moarte, vine învierea sufletului și ascensiunea lui în Împărăția Domnului. Bocitoarele folosesc versuri atât de sumbre și dramatice, că sporesc jalea și neputința familiei, care nu se mai gândește la mântuirea celui care a plecat dintre cei vii. Totodată, bocitul mortului un obicei precreștin și cu atât mai puțin putea fi acceptat într-un spațiu creștin. Dar el este o parte din spiritualitatea și cultura noastră populară și merită păstrat măcar prin culegerile de versuri și cântece folosite la înmormântări.

Bocitul și legea funerară

De câțiva ani, au fost introduse noi reglementări europene cu privire la deces și înmormântare, iar o regulă strictă obligă familia să depună decedatul la capelă în decurs de o oră de la constatarea decesului. Iar la capelă nu prea mai au loc bocitoarele. În schimb, cine știe tradiția și vrea să facă totul după datină, le cheamă la înmormântare și le plătește să bocească după slujbă și după ce oamenii s-au retras.

De ce e bine să ne plângem morții

În secolul trecut, nu doar că se auzeau bocitoarele aproape la fiecare înmormântare, dar era o rușine să nu îți plângi mortul după datină. Mai ales când mureau tineri și copii, când jalea era mare în familie, bocitul acestor femei smerite ajuta părinții să treacă mai ușor peste durere.

Plânsul mortului, cu versuri mai frumoase sau mai sumbre despre viața lui, este un ritual de trecere, nu doar un obicei. Bocitoarele fac adesea versurile pe loc, inspirate din viața celui decedat și cu atât mai duioase și dureroase sunt cuvintele lor când bocesc tineri, neveste și copii morți de boală sau în accidente năpraznice.

Bocitoarele bocesc în numele mortului care își ia rămas bun, dar și în numele părinților, ai soților și ai fraților care rămân în urma lui. Unele bocete blesteamă sicriul și groapa din pământ care îl acoperă pentru totdeauna pe cel plecat, altele au urări pline de suflet și compasiune pentru cei care l-au iubit. Mortul trebuie plâns pentru că nu este durere mai mare la sfârșit de viață să vezi că nu are cine să îl plângă!

foto: Shutterstock