Degradarea unei relații se „coace” în subconștient și situația depinde foarte mult de experiențele noastre din copilărie. Dacă am fost martorii unor relații tensionate, dacă am avut sentimente confuze față de părintele de sex opus (de dragoste, dar și de ură) avem riscul ca la maturitate să repetăm greșelile la care am fost martori de mici.

Exemplul negativ din trecut

Uneori, chiar dacă în mod conștient alegem un partener care să fie diferit de tatăl care nu a fost un exemplu bun, până la urmă acesta se dovedește a fi așa cum nu ne-am fi dorit. Subconștientul nostru fie a simțit asenănarea, fie că face tot posibilul să recreeze situația din trecut. Chiar dacă nu a fost ceva plăcut, este ceva familiar. Dar un soț și o soție conștienți de aceste scăpări pot preîntâmpina conflictele să apară sau se pot lupta mai ușor cu ele dacă deja au apărut. Nu te lăsa dusă de sentimente pe care nu le poți defini sau de furie. Pune totul pe hârtie și vezi ce este de făcut în punctul în care te afli. Dacă poți, apelează la un psiholog. Încearcă să treci peste orgoliu, peste dorința de a avea dreptate cu orice preț și de a dovedi că celălalt a greșit.

cristina radulescu-ion psihologPretenții prea mari

De multe ori facem viața un calvar tocmai celor pe care îi iubim pentru că de la ei avem cele mai mari așteptări, iar neîmplinirea lor ne face să suferim”, remarcă psihologul Cristina Ion-Rădulescu. „Faptul că proiectăm asupra perechii noastre așteptări pe care nu i le spunem este un alt element care duce la degradarea relațiilor în cuplu” , adaugă specialistul. Multe femei au impresia că bărbatul trebuie să le ghicească gândurile și dorințele, ori măcar să le înțeleagă aluziile extrem de subtile. „Fetelor, decât să vă amărâți că partenerul nu v-a îndeplinit dorințele nespuse, mai bine le rostiți și vedeți ce iese!” ar fi un îndemn bun de urmat.

Sursa foto: 123rf.com