De ce NU slăbim? Ce spune psihologul

De ce nu slăbim: nu ne dorim cu adevărat

Ținem toate dietele. Urmăm toate sfaturile bune. Apoi ne întrebăm: de ce nu slăbim? Află care este răspunsul psihologului la întrebarea de ce nu slăbim.

De ce nu slăbim? Obezitatea reprezintă la ora actuală una dintre cele mai frecvente boli cu care se confruntă întreaga omenire. Studiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că 39% dintre adulţii planetei sunt supraponderali. 13% sunt chiar obezi. Majoritatea populației lumii trăiește în țări unde supragreutatea și obezitatea omoară mai mulți oameni decât faptul de a fi subponderal. Specialiștii în domeniul sănătății spun că motivele principale care conduc la îngrăşare sunt apetitul crescut, tahifagia (acțiunea de a mânca prea repede) predilecţia pentru dulciuri, mâncatul compulsiv şi sedentarismul.

Citește și: Cum slăbești corect și sănătos

De ce ne îngrășăm?

Până să vedem de ce nu slăbim, hai să vedem de ce ne îngrășăm. Oamenii care încearcă să slăbească cred, de multe ori, că mâncarea în sine este problema. Exceptând cazurile care implică afecțiuni medicale clare, în cele mai frecvente cazuri de îngrășare oamenii de fapt mănâncă mai mult decât le este necesar și folosesc alimentele drept medicamente pentru a potoli dureri sufletești și suferințe interioare. Desigur, ca şi în cazul medicamentelor, există un beneficiu secundar – starea (atât de scurtă și trecătoare) de comfort emoțional obținută în urma episodului de mâncat exagerat sau nesănătos.

În spatele apetitului crescut, a dorinței nestăvilite pentru zahăr şi dulce şi a sedentarității, de cele mai multe ori se află cauze profunde iar pentru a rezolva problema mâncatului excesiv trebuie identificate şi eliminate toate aceste motive ascunse. Mâncatul excesiv – la fel ca şi fumatul sau consumul de alcool – este un rezultat al unui stres interior. Alegem excesele pentru că nu ştim cum să reacționăm, cum sa gestionăm diferit situația stresantă cu care ne confruntăm', explică psihologul Angela Nuțu.

Citește și: 7 beneficii pentru sănătate ale terapiei Craniosacrale

Nu slăbim din cauza mâncatului excesiv

Mâncatul excesiv este o adicție, la fel ca fumatul sau consumul de droguri. Tot mai multe studii și cercetări atribuie mâncatului compulsiv și episoadelor de binge eating' (mâncat excesiv) același caracter ca și adicțiilor propriu-zise: droguri, fumat, etc. De altfel, de exemplu consumul exagerat de zahar si dulciuri a fost recunoscut deja de multă vreme ca fiind un comportament adictiv.

De ce nu slăbim: nu ne dorim cu adevărat

Ce poti face pentru a remedia această problemă din ce în ce mai serioasă? Poți începe prin a te întreba „ce îmi doresc cu adevărat când poftesc la asta?' Poate fi vorba despre insecuritate, pot fi problemele din relația cu partenerul, sau poate te simţi obosit, suprasolicitat sau anxios. Iar dacă nu este vorba despre acestea, atunci, oricum, este cu siguranţă vorba despre imaginea de sine (aspect 100% psihologic). De asemenea, poti să îți acorzi câteva secunde de constientizare înainte de a te înfrupta din farfuria respectivă, secunde în care să te observi – nu cumva îți este sete? Sau poate te simți plictisit, stresat, îngrijorat, abandonat, etc.?', declară psihologul Angela Nuțu.

Care este cea mai eficientă metodă pentru a slăbi?

Există cu siguranță nenumărate modalități de a obține rezultatele dorite. Unele se folosesc de diete, combinate sau nu cu activități sportive, produse naturiste, programe de gimnastică, post sau meditații. Nu există o o singură modalitate care să fie cea mai cea' pentru toată lumea din simplul motiv că fiecare om este diferit.

De ce nu slăbim: cea mai mare greșeală

Potrivit specialistului, cea mai mare greşeală pe care o facem atunci când vrem să slăbim este că, în goana după rezultate imediate, alegem metoda care ne pare cea mai rapidă, însă ignorăm exact ce este cel mai important – cauzele care au condus la apariţia kilogramelor în plus. Ajungem astfel ca în cel mai bun caz să reuşim să obţinem doar rezultate pe termen scurt.

De ce nu slăbim: efectul yoyo ne sabotează

Angela NutuAsistăm în mod regulat la apariția unor diete miraculoase, care, chiar dacă reușesc să ofere unele rezultate pozitive, acestea sunt de cele mai multe ori efemere, iar efectul yoyo lovește necruțător. Un demers reuşit pentru a putea pierde din greutatea corporală trebuie neapărat să înceapă cu o schimbare interioară. Dietele şi sportul sunt acțiuni exterioare pe care le impui asupra corpului tău, însă atâta timp cât tu nu lucrezi cu mintea şi cu resursele tale interioare, inevitabil te vei întoarce la punctul de unde ai pornit', declară psihologul Angela Nuțu.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com