”De ce îmi amorțește mâna stângă?”

Am 28 de ani și îmi amorțește mâna stângă. Care ar fi cauza? Ce investigații sunt indicate în acest caz?

Nicoleta Bratu – e-mail

Sfatul specialistului

Amorțelile (parestezii în limbaj medical) localizate într-un segment (mâna, în cazul dvs.) apar fie prin îngreunarea aportului de sânge în sectorul respectiv, fie prin iritarea/lezarea terminațiunilor nervoase din zona respectivă. Pot fi mai multe cauze – obstructive, degenerative, vasculare, neurologice, ortopedice etc. locale sau la distanță (de exemplu o discopatie cervicală compresivă pe plexul brahial). Cauza exactă se stabilește în urma unui consult de specialitate (medicină internă, neurologie, ortopedie) și investigații țintite (CT, RMN, ecografie de părti moi etc).