Psihologul Cristina Ion-Rădulescu le spune mamelor îngrijorate că ”toți copiii au furat măcar o dată în viața lor. Unii au fost prinși, alții poate că nu. Ei fac asta din diferite motive. Când sunt mici, nu-și dau seama că acest comportament nu este acceptabil. Mai târziu, cauza ar putea fi că își doresc ceva anume, iar părinții nu au posibilitatea financiară să le cumpere tot ce vor ei. Dar este obligația noastră să ne educăm micuții astfel încât să știe că a fura este rău și să rămână o întâmplare izolată, nu un obicei”.

Dorințe neîmplinite

După șapte-opt ani, copilul care fură știe că este ceva rău, ”dar o face fie din dorința de a-și pedepsi părinții prea severi sau restricitivi, fie pentru a atrage atenția asupra lui sau este o modalitate de a cere ajutorul”, remarcă specialistul care explică următoarele: sunt teorii în psihologie care spun că eul se dezvoltă pe în trei planuri caracterizate de trei verbe: ”a fi”, ”a avea” și ”a face”. Dacă unul dintre ele devine atât de presant încât crează conflicte interioare, se poate ca furtul să devină o supapă sau o modalitate de a împlini chemarea de ”a avea”. Se poate întâlni și situația în care acesta este o armă de răzbunare împotriva cuiva care i-a făcut rău și pe care nu are curajul să-l înfrunte personal.

Dreptul la proprietate

Copilul ar trebui să înțeleagă faptul că a fura este greșit și că cineva are de suferit după urma gestului lui. Uneori, ar putea crede că, dacă într-un magazin există multe mărfuri, nu se va remarca lipsa unui produs sau că oricum patronii au suficienți bani pentru a nu simți prejudiciile dispariției unei sume mici. Totuși, pe lângă paguba făcută unei instituții mai mari sau mai mici, vor fi și oameni care vor răspunde și poate vor plăti din salariile lor. Pe lângă aceasta, ar putea să se trezească având cazier judiciar, iar o greșeală din copilărie i-ar putea marca în mod nefast viitorul. Dar mulți copii aleg să fure chiar din casă, atunci când li se refuză anumite cereri. Acest lucru ar trebui privit la fel de serios. Ar trebui să discuți cu el și să îi explici că fiecare are dreptul să-i fie respectată proprietatea și că gestul lui va fi pedepsit.

cristina radulescu-ion psihologResponsabilitate și discernământ

”Oricare ar fi cauza pentru care a ajuns să fure, este important să îi sancționăm comportamentul și să luăm măsuri, să verificăm dacă a înțeles care sunt consecințele unei astfel de fapte. Ar trebui să-l pui să ducă înapoi obiectul și să-și ceară scuze proprietarului. Discută cu el și ajută-l să înțeleagă care este responsabilitatea lui. Întreabă-l cum s-ar simți el ca victimă a unui asemenea gest. Dacă este mai mare, dă-i să citească despre cleptomanie și extrase din codul penal. Minorii de 14 ani răspund în fața legii dacă se dovedește că fapta a fost săvârșită cu discernământ. Mai ales, explică-i că în orice situație și oricare ar fi provocările din exterior, este alegerea lui dacă să facă un anumit lucru sau nu.”

Sursa foto: Lili Vieira de Carvalho / flickr.com