De ce este bine să ai în casă oțet de lămâie. Iată cum să îl folosești!

mai puțin știute despre folosirea oțetului

Poți prepara oțet de lămâie ușor acasă și este excelent când faci curățenie. Dezinfectează, curăță diverse pete superficiale de pe mobilă, lustruiește geamurile și lasă un parfum proaspăt.

 

Pregătește singură din când în când câte un borcan cu oțet de lămâie. Este unul dintre cele mai bune și inofensive produse de curățat pentru casă.

Pentru acest oțet aromat și parfumat trebuie doar să păstrezi toate feliile de lămâie folosite la ceaiuri și limonadă, să le pui într-un borcan cu oțet și o linguriță de zahăr și să le lași la macerat timp de 3 săptămâni. Pe măsură ce mai adaugi coji sau felii de lămâie, trebuie să adaugi și oțet, să nu rămână neacoperite și să mucegăiască.

După ce lămâia a fost suficient de bine macerată și și-a lăsat tot parfumul în oțet, se storc bine feliile și se toarnă oțetul aromat într-un recipient cu pulverizator.

Cum să folosești oțetul de lămâie

Acest oțet cu o aromă delicată poate fi folosit absolut pe orice, inclusiv pe parchet sau pe mobila din lemn, dar mai puțin pe blatul din granit.

  • Pulverizează oțetul de lămâie pe geamuri, după ce le cureți bine de praf și mizerie, apoi lustruiește cu o lavetă care nu lasă scame;
  • Curăță reziduurile de săpun și urmele de apă de pe oglinda din baie cu acest oțet, lasă oțetul câteva minute să dizolve mizeria și apoi lustruiește oglinda cu o lavetă;
  • Spală bine cu săpun lichid de vase tocătoarele de lemn, clătește-le cu apă din abundență și apoi pulverizează din belșug oțetul cu aromă de lămâie și lasă-l să acționeze peste noapte; oțetul aromat va elimina multe bacterii și va elimina mirosurile grele de ceapă sau de pește.
  • Șterge mobila, parchetul, gresia, faianța cu oțetul de lămâie și casa ta va mirosi proaspăt.
  • Dezinfectează jucăriile copiilor, masa din bucătărie, tacâmurile și orice alte ustensile pe care le folosești la mâncare;
  • Clătește perdelele cu acest oțet, după ce le speli cu detergent, să fie mai albe și să miroasă proaspăt când le pui la ferestre!