De ce e importantă colonosocopia?15.000 de români află anual că au cancer colo-rectal!

colonoscopia este foarte importantă pentru depistarea cancerului de intestin gros

Cercetările medicale arată că incidența cancerului de colon este din ce în ce mai mare în rândul românilor, ajungând să fie a doua cauză de mortalitate, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.Potrivit datelor oficiale, afecţiunea a cunoscut o ascensiune alarmantă în ultimii ani, un număr tot mai mare de cazuri fiind prezente în rândul populaţiei tinere.

Citește și:Te doare mijlocul? Lombalgia are cauze multiple și se tratează la medic

Boala se instalează, în principal, pe fond nervos, dar şi pe fond alimentar. Stresul zilnic, stilul de viaţă dezorganizat, nerespectarea meselor principale, cât şi un regim alimentar defectuos stau la baza apariţiei afecţiunii şi cronicizării acesteia, care poate conduce la complicaţii servere.

Nu doar dieta alimentară este considerată principalul responsabil în răspândirea acestei afecţiuni, care se instalează fulminant în special la persoanele de peste 40 de ani. Fructele, legumele crescute şi forţate să se dezvolte cât mai rapid, folosirea de substanţe chimice extrem de dăunătoare organismului, cât şi diversele proceduri de iradiere şi ionizare a produselor de origine vegetală sau animală accelerează procesul de răspândire a cancerului de colon.
Anual, în România, în urma investigaţiilor sunt descoperite 15.000 de noi cazuri de cancer colo-rectal, iar 90% dintre acestea se întâlnesc, cu predilecţie, la persoanele de vârsta a doua şi a treia.

Colonoscopia poate salva viața

Ca procedură medicală minim invazivă, colonoscopia este o metodă standard, rapidă şi eficientă de detectare şi diagnosticare a cancerului de colon. Aceasta este efectuată de către medicul gastroenterolog şi permite vizualizarea în ansamblu a intenstinului gros (colon şi rect). Este singura procedură medicală ce diagnostichează toate bolile colonului cu certitudine şi într-un timp relativ scurt. Colonoscopia contribuie la detectarea tumorilor la nivelul intestinului gros, încă din fazele sale incipiente.
Datorită acestei proceduri, medicul va putea impune la timp tratament de vindecare prin rezecţie endoscopică. Astfel, mai mult de 90% dintre afecţiunile precanceroase sunt tratate, stopând boala încă din primele etape de dezvoltare.

Colonoscopia nu doare! Se administrează sedativ

Foarte mulţi pacienţi evitau sau amânau efectuarea acestei investigaţii, punând totul pe seama posibilei dureri sau disconfortului din timpul procedurii. Însă, graţie evoluţiei tehnicii medicale, colonoscopia se efectuează sub administrare de tratament cu efect sedativ, care permite eliminarea completă a durerii, a disconfortului şi a fricii manifestate de pacient.
Colonoscopia se efectuează cu ajutorul unui aparat denumit colonoscop şi durează, în medie, 20-30 de minute, după administrarea intra-venoasă de medicamente cu efect de de calmare. Colonoscopul are formă cilindrică şi un diametru de 1.3 cm.

Fiind flexibil, colonoscopul se poate deplasa foarte uşor prin curburile intestinului gros, oferind, pe monitor, o imagine mărită a mucoasei. Aşadar, medicul are o imagine clară a întregii formaţiuni şi poate vizualiza şi identifica, rapid, eventualele patologii. Mai mult, medicul poate preleva mostre pentru biopsii sau va putea elimina eventualii polipi de colon. După efectuarea colonoscopiei, pacientul va sta preţ de jumătate de oră sub supraveghere medicală şi poate resimţi senzaţii de balonare.

Citește și:

Loading...