Charlize Theron explică de ce își crește băiatul ca pe o fată și nu ai cum să nu-i dai dreptate. Fiul ei se îmbracă numai în fuste!

Charlize Theron isi creste baiatul ca pe o fata

Mai multe fotografii în care au fost surprinși actrița Charlize Theron și cei doi copii adoptați ai ei arată că, deși e vorba despre un băiat și o fată, băiatul e îmbrăcat mai mereu în fustă.

Ai crede că e un moft de moment, o întâmplare, dar lucrurile nu sunt deloc așa. A dezvăluit asta chiar actrița în vârstă de 34 de ani.

Într-un interviu recent, vedeta din 'Tully' a declarat că fiul ei cel mare, Jackson, în vârstă de 7 ani, se identifică ca fiind nu băiat, ci fată. Și că asta durează deja de ceva ani.

Inițial, până și ea a crezut că e vorba despre o toană, dar în scurt timp și-a dat seama că nu e cazul.

'Da, și eu am crezut că e băiat. Până când s-a uitat la mine, când avea 3 ani, și mi-a spus: <> Și uite așa stau lucrurile! Am două fete frumoase, pe care, ca orice părinte, vreau să le protejez și să le văd că înfloresc.

Oricât de ciudat ar părea, lucrurile sunt, din punctul de vedere al lui Charlize Theron, simple. Dacă Jackson se identifică ca fiind fată, dacă în interiorul său așa se simte, atunci așa să fie. Pentru ea e suficient.

E un gen de gândire care nu e la îndemâna tuturor, dar actrița e o persoană cu vederi dechise, fără prejudecăți, acesta fiind modul în care, la rândul ei, a fost crescută.

 'Nu eu decid cine sunt ei și cine vor să fie', spune ea simplu, știind clar care e misiunea ei: aceea de a fi o mamă bună, de a le oferi copiilor ei toate condițiile pentru a crește frumos.

'Misiunea mea, ca părinte, este să-i iubesc și să mă asigur că au tot ce au nevoie pentru a deveni ceea ce își doresc. Și voi face tot ce-mi stă în putere pentru ca copiii mei să aibă acest drept și să fie protejați', a mai spus, fermă, actrița, care, în afară de Jackson, o mai are și pe August, în vârstă de 3 ani.

Theron mărturisește că nu știe cum să se comporte altfel, în fața acestei situații, din moment ce propria mamă a învățat-o că, în viață, trebuie să ai curajul de a spune ce simți și să nu trăiești cu jumătăți de adevăruri sau 'în șoaptă'.

'Atunci când pleci din această lume trebuie să știi că ai trăit cu adevărul cu care te simți confortabil', a mai spus ea.

Vezi și Charlize Theron a rupt tăcerea și a vorbit despre Brad Pitt. Formează sau nu un cuplu? Răspunsul a fost dat chiar de actriță

Citește și: