David Hasselhoff s-a căsătorit pentru a treia oară. Mireasa lui e cu mult mai tânără!

David Hasselhoff s-a casatorit

Actorul principal din ”Baywatch”, David Hasselhoff, s-a căsătorit pentru a treia oară, în Italia, a confirmat purtătorul său de cuvânt.

Aleasa lui, Hayley Roberts, este o femeie care are cu puțin mai mult de jumătate din vârsta sa. David are 66 de ani, iar mireasa lui, originară din Țara Galilor, are numai 38 de ani.

La nuntă, care a avut loc marți în regiunea Puglia, au participat și fiicele actorului, Taylor, în vârstă de 28 de ani, și Hayley, de 25 de ani.

Nunta a fost una mică, la care au participat doar prietenii foarte apropiați și familia. Ulterior, mirii au plecat în luna de miere, în Maldive, unde vor sta timp de două săptămâni.

Hayley voia doar un autograf de la actor

David și Hayley au o relație de doi ani și s-au cunoscut întâmplător, într-un hotel din Marea Britanie. Actorul se afla acolo pentru filmările la Britanicii au talent, el fiind parte din juriu.

Hayley și-a dorit un autograf de la actor, iar acesta i-a spus, mai în glumă, mai în serios, că-i dă doar dacă iese la o întâlnire cu el. Ceea ce s-a și întâmplat, și iată-i doi ani mai târziu soț și soție.

Cererea în căsătorie a avut loc în Malibu, iar potrivit lui Hayley, ambii erau în lacrimi.

Despre căsătorie, David spunea: ”Nu te căsătorești cu cineva pentru că vrei să locuiești cu acea persoană, te căsătorești pentru că nu poți să stai fără acea persoană.

Explicând de ce a așteptat atât până să-i ceară mâna, actorul a spus că credea că e ”prea bătrân” pentru ea.

David a mai fost căsătorit cu actrița Catherine Hickland, în perioada 1984 – 1989, după care cu Pamela Bach, din același an până în 2006, cea care i-a dăruit și două fiice.

Foto: Hepta

Vezi și La 65 de ani, David Hasselhoff se căsătorește pentru a treia oară. De data asta nu pentru că a primit un ultimatum

Citește și:

Loading...