Dana Rogoz și Radu Dragomir sunt niște părinți împliniți. Mierucir au devenit părinți pentru a doua oar, când vedeta TV a adus-o pe lume pe Lia Elena. Cum soțul Danei nu a avut voie înmaternitate din cauza măsurile de ptoecție luate pentru pandemia de covid-19, ROgoz a publicat prima imagine cu fiica ei, de pe patul de spital, fiind mândră să împărtășească cu prietenii ei virtuali bucuria că a devenit din nou mamă. După câtva zile petrecute în spital, sub supraveghere medicală, Lia și Dana au plecat sâmbătă acasă. Momentul în care familia s-a reîntregit a coincis cu un alt eveniment important din viața Danei și a soțului ei: împlinirea a 16 ani de relaţie.
Așadar. întoarcerea acasă a fost una cu adevărat emoționantă, iar vedeta nu și-a putut stăpni lacrimile atunci când a observat încântarea fratelui mai mare atunci când și-a văzut pentru prima dată surioara, dar și surpriza pregătită de soțul ei, care nu a uitat de ziua lor șia așteptat –o acasă cu tort. Pentru a marca evenimentul, Dana Rogoz a transmit un mesaj emoționant pe Instagram, unde a postat și prima imagine în patru.
”Una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea. Trebuie să îmi găsesc timp zilele următoare pentru a nota cât mai multe detalii: cum ne-au aşteptat băieţii în faţa maternităţii cu flori, reacţia lui Vlad când a văzut-o prima oară pe Lia, cum s-a aşezat pe jos în genunchi lângă ea, cum a mângâiat-o şi a pupat-o, cum se lăuda la restul oamenilor care aşteptau să intre în spital că e surioara lui şi ca o cheamă Lia Elena, cum am plâns eu întruna de fericire în maşină, pe drumul de întoarcere spre casă, cât timp Vlad îi cânta Liei colindul lui preferat. Şi cum am suflat apoi împreuna cu Radu în tortul nostru, căci azi împlinim 16 ani de relaţie. Să fim mereu fericiţi ca azi! P.S.: Să ne ţineti pumnii pentru prima noapte acasă. ”, a fost mesajul pe care l-a scris Dana pentru soțul ei.
Citește și:
- El este rapperul care rupe topurile și despre care puțini știu că este fiul uneia dintre cele mai mari cântărețe în viață. Îți dai seama cine e mama lui?
- Fotografie rară cu Loredana și fiica ei. Cum arată Elena, la 22 de ani