Curiozități mai puțin cunoscute despre frații gemeni

Curiozități mai puțin cunoscute despre frații gemeni

Frații gemeni sunt fascinanți. Sunt telepați, au o putere empatică mult mai mare decât a celorlalți și au misterele lor care îi fac să fie atât de uniți și solidari. Dar dincolo de aceste lucruri deja studiate, știința a mai descoperit câteva enigme și curiozități despre gemeni și sarcinile gemelare.

 

Frații gemeni reprezintă o enigmă fascinantă a geneticii și nici până azi nu au fost descoperite cauzele pentru care apar sarcinile gemelare. În schimb, s-au făcut progrese din alte puncte de vedere, iar medicii spun că gemenii încep să se nască tot mai des în secolul nostru.

Gemenii identici nu sunt chiar atât de identici

Chiar dacă seamănă ca două picături de apă, este imposibil să fie chiar identici. Se presupune că frații gemeni au același ADN, dar nu este așa. Din naștere ei au amprente diferite și burice diferite. Poate că în copilărie sunt aproape imposibil de deosebit, dar cu trecerea anilor organismul și chipul lor evoluează diferit și apar unele diferențe.

Interesant a fost și testul făcut de poliția cehă cu privire la mirosul gemenilor. Ei au pus haine adunate de la mai multe perechi de gemeni în cutii, la dispoziția celor mai buni câini de urmărire. De fiecare dată, câini diferiți au reușit să identifice corect hainele și fratele geamăn de la care au fost luate. Astfel s-a demonstrat și că mirosul corpului lor este cu totul diferit, chiar dacă sunt gemeni identici, de același sex.

Gemenii în oglindă

Există cazuri speciale de gemeni care se dezvoltă în oglindă. Ovulul din care se formează cei doi fetuși se desparte abia la 10 – 14 zile de la fecundare, astfel că bebelușii se dezvoltă în paralel, ca într-o oglindă… unul poate fi dreptaci, celălalt stângaci, unul are vârtejuri în păr sucite spre dreapta, celălalt spre stânga, dacă unul are un semn de naștere pe piciorul drept, celălalt îl are pe piciorul stâng, la aceeași înălțime și poziție.

E ca și cum trupurile lor se reflectă unul pe celălalt. Ceea ce este cel mai ciudat, este că acești tip de gemeni, în oglindă, sunt cei care au și ADN-ul identic.

Frații gemeni se nasc tot mai des!

În secolul XXI, sarcinile gemelare sunt mai dese decât în secolele trecute. În perioada 1980 – 2003, numărul fraților gemeni a crescut cu 75% față de anii de la începutul secolului XX, arată statisticile din SUA, deși situația ar putea fi similară și în Europa, deoarece cauzele sunt aceleași. Tratamentele de fertilitate și fertilizarea in vitro sunt principalii factori care au dus la apariția tot mai multor sarcini gemelare. Dar cercetătorii americani au mai descoperit o cauză cu totul stranie.

Conform studiilor lor, femeile care beau frecvent lapte de vacă și în perioada adultă au mai multe șanse să rămână însărcinate cu gemei, decât femeile care nu consumă lapte. De ce? Pentru că vacile sunt tratate cu hormoni puternici care stimulează ovulația și apoi lactația, iar acești hormoni ajung apoi în laptele pe care îl cumpărăm din magazine. Și ei pot avea o influență și asupra ovulației umane, ducând la apariția a două ovule concomitent.

Gemenii dezvoltă abilități sociabile din primele săptămâni de la concepție

Sigur că ne uimește legătura telepatică puternică dintre gemeni, iar cercetătorii au descoperit că ea începe dintr-o etapă mult mai timpurie decât se credea. Frații gemeni interacționează unul cu celălalt în mod intenționat încă de la 14 săptămâni de la concepție.

Ei își apleacă ușor capul unul pe umărul celuilalt, se sprijină frunte în frunte și sunt foarte atenți să nu se lovească în zonele sensibile precum ochii. Aceste interacțiuni nu doar că îi ajută să stabilească o legătură misterioasă și puternică mai târziu, dar îi ajută să dezvolte un soi de comunicare nonverbală pe care nimeni nu ar putea să o înțeleagă.

sursa foto: 123rf.com