Curiozităţi neștiute legate de vise

Curiozităţi neștiute legate de vise

Te-ai întrebat vreodată ce se întâmplă cu tine în timp ce visezi? Sau dacă visezi, chiar dacă nu-ţi aduci aminte, şi cum anume visezi? Ei bine, după îndelungi studii, cercetătorii au scos la iveală câteva detalii uimitoare despre fascinanta lume a viselor.

Toată lumea visează

Chiar dacă ţi s-a întâmplat să susţii, de multe ori, că tu nu visezi, specialiştii te contrazic. Ei spun că nu există om care să nu viseze, exceptând cazurile de tulburări psihice grave.

Reţinem doar 10% dintr-un vis

Un lucru surprinzător este şi faptul că un om reţine doar 10% din ceea ce a visat într-o noapte. Aşa se poate explica şi faptul că, imediat după ce te-ai trezit şi ai vrea să povesteşti ce ai visat, nu-ţi mai aminteşti. La 5 minute după ce te-ai trezit, se pare că îţi mai aminteşti 50% din vis, iar după 10 minute, îl uiţi în proporţie de 90%.

Stimulii externi invadează visele

Ţi s-a întâmplat să visezi că îţi este sete şi bei un pahar cu apă, după care senzaţia de sete revine şi se repetă, până în momentul în care te trezeşti şi bei apă? Specialiştii numesc acest fenomen Incorporare Onirica şi reprezintă experienţa pe care majoritatea o avem, atunci când un sunet din realitate se aude în vis şi este cumva asociat unui element din scenariul visat. La fel se poate întâmpla şi cu alte senzaţii precum frigul sau alte nevoi fiziologice.

În timpul visului, corpul este paralizat

Acest lucru se pare că se întâmplă cu un anumit scop, şi anume acela de a împiedica mişcările bruşte care pot apărea în timpul somnului, cauzate de vise. Vinovate pentru această „paralizie” sunt glandele care secretă un hormon ce ajută la inducerea somnului, timp în care neuronii trimit semnale coloanei vertebrale, care cauzează relaxarea şi, în cele din urmă, paralizia temporară a corpului.

Visăm doar ce cunoaştem

Se pare că toate locurile şi persoanele care apar în visele noastre şi pe care am putea jura că nu le cunoaştem sau că nu le-am văzut nici măcar o dată în viaţa noastră, există şi, la un moment dat, chiar am avut o legătură cu ele. Fie că au trecut fugitiv prin viaţa noastră, fie că pur şi simplu nu erau atât de importanţi pentru noi, „necunoscuţii viselor” sunt reali.

Şi nevăzătorii visează

Contrar tuturor aşteptărilor, şi nevăzătorii visează. În urma a numeroase studii, s-a constatat că cei care au orbit după naştere văd, în continuare, imagini în visele lor, însă cei care s-au născut orbi se pot bucura doar de vise în care sunt angrenate celelalte simţuri în afară de văz.

Visele celor care s-au lăsat de fumat  sunt mai însufleţite

Un experiment realizat pe 290 de fumători abstinenţi a scos la iveală faptul că aceştia s-au confruntat cu vise mult mai realiste şi mai profunde decât cei care nu au renunţat la acest viciu. 33% dintre ei au declarat că au avut cel puţin un vis despre fumat. În majoritatea viselor, aceştia s-au surprins fumând, după care s-au simţit vinovaţi. Specialiştii pun aceste rezultate pe seama scăderii nivelului de nicotină, dar şi pe faptul că subiecţii ştiau la ce experiment sunt supuşi.

Nu toată lumea visează în culori

După îndelungate experimente, s-a constatat că aproximativ 12% din oameni visează în alb şi negru. Ceea ce nu s-a putut afla cu exactitate este modul în care persoanele care visează în culori sunt mai afectate sau nu decât cele care visează în alb şi negru.

Bărbaţii şi femeile visează diferit

Dacă te-ai fi aşteptat ca bărbaţii să viseze femei şi invers, te-ai înşelat. Potrivit unor studii efectuate pe 100 de bărbaţi, aceştia au tendinţa de a visa mai mult despre bărbaţi decât despre femei.
De altfel, acţiunea din visele lor se petrece mai mult în afară încăperilor, pe când acţiunea din visele femeilor se petrece în proporţie de 80% în interiorul încăperilor.

Ştiaţi că…

…animalele trăiesc la propriu visele?
Dacă ai ocazia să priveşti un câine sau o pisică în timp ce doarme, vei putea observa mişcări ciudate ca şi cum animalul aleargă sau se bate.
…copiii mici nu visează, până în jurul vârstei de trei ani, despre ei înşişi, însă visează despre alte lucruri chiar de când sunt în burta mamei? Cum un copil nu poate să-şi amintească visele până după vârsta de patru ani, cercetătorii nu au reuşit încă să desluşească semnificaţia viselor pe care le au aceştia. De aceea, interpretarea zâmbetelor pe care le afişează micuţii în timp ce dorm, a mişcărilor sau chiar a sunetelor pe care le scot, nu pot fi decât simple speculaţii.

Photo credit: Shan Sheehan / Foter / CC BY-ND