Cupa lui Licurg, moștenire extraterestră sau un artefact de geniu?

Cupa lui Licurg, moștenire extraterestră sau un artefact de geniu?

Un pocal din sticlă enigmatic, care își schimbă culoarea într-un mod uimitor, este expus la British Museum din Londra. Cupa lui Licurg, după cum este numit pocalul, datează din secolul al IV-lea, dar originile ei sunt misterioase, poate chiar extraterestre.

 

Cupa lui Licurg a fost studiată pe toate părțile de cercetătorii muzeului britanic. Celebrul pocal are proprietăți misterioase și ridică încă un mare semn de întrebare, deși o parte dintre tainele lui au fost descifrate.

Este un pocal de sticlă, încastrat într-o frumoasă lucrătură în filigran care se presupune că îl reprezintă pe Licurg, un mare rege al Traciei care a trăit în anii 800 î.e.n. Dincolo de valoarea ei estetică și istorică, cupa ridică mari semne de întrebare din punct de vedere științific.

Dacă este plină cu apa, cupa devine albastră. Dacă se umple cu ulei, culoarea ei devine roșu aprins. Dacă este luminată din față, este verde, dacă este luminată din spate, devine roșie. Proprietățile optice ale pocalului sunt uimitoare și multă vreme oamenii de știință nu au înțeles cum au reușit meșterii romani din Antichitate să realizeze un astfel de material cameleonic. Răspunsul se pare că a venit în anul 1990.

Nanoparticule în Antichitate?

Expusă unui studiu amănunțit, cu un microscop performant, cupa a dezvăluit cercetătorilor un detaliu inedit: sticla conține particule de aur și de argint atât de fine, încât sunt de 1.000 de ori mai mici decât un grăunte de sare. Ele pot fi numite fără greșeală nanoparticule și nu au mai mult de 50 de nanometri în diametru.

Cum au reușit să obțină sticlarii romani particule atât de fine de aur și de argint? Cu ce mecanism sau cu ce instrument puteau să macine metalele prețioase pentru a le transforma într-o pulbere aproape invizibilă? La aceste întrebări este foarte greu de răspuns, mai ales că nu au mai fost descoperite obiecte similare din perioada respectivă, iar unii cercetători susțin că poate fi un obiect din alte universuri. Cupa lui Licurg este unică în lume, ceea ce este un alt mister greu de pătruns.

Aplicații practice pentru o invenție antică

Arheologul Ian Freestone de la University College London, care a studiat cupa cu deosebită atenție, susține că electronii din particulele fine de metal vibrează când sunt expuși la diverse intensități luminoase. În funcție de unghiul privitorului, în funcție de lichidele din cupa lui Licurg și de intensitatea luminii, sticla capătă diverse nuanțe de albastru, roșu sau verde. Se pare că celebra cupă era folosită astfel în diverse ritualuri pentru a impresiona asistența cu proprietățile ei magice.

Dar cercetătorii de la Universitatea din Illinois, care au realizat un material asemănător, consideră că recipiente dintr-o sticlă similară ar putea fi folosite pentru a depista anumite substanțe toxice, materiale periculoase folosite de teroriști sau agenți patogeni din sânge, din salivă sau din urină.

sursa foto: wikipedia