Cum tratezi infecția urinară în sarcină

Cum tratezi infecția urinară în sarcină. Femeie însărcinată care bea suc de merișoare

Femeile însărcinate sunt supuse unui risc crescut de infecții urinare între săptămânile 6-24 de sarcină. Aceste afecțiuni sunt atât de comune în această perioadă datorită schimbărilor ce se produc în tractul urinar, uterul aflându-se exact deasupra vezicii urinare. Deoarece uterul își modifică dimensiunea, el poate bloca scurgerea urinei din vezică, cauzând astfel infecția. De aceea, trebuie să știi cum tratezi infecția urinară în sarcină.

Cum tratezi infecția urinară în sarcină. Simptomele infecției urinare

„Simptomele infecției urinare variază de la femeie la femeie și includ durere, disconfort sau arsură la urinare și eventual, în timpul actului sexual, disconfort pelvin sau dureri abdominale inferioare, urgență frecventă sau necontrolată de a merge la toaletă, chiar și atunci când urina este în cantități mici. În plus urina poate fi urât mirositoare sau tulbure”, afirmă dr. Silviu Iștoc, medic primar obstetrica-ginecologie.

Dacă ai semne care indică o posibilă infecție a rinichiului trebuie să te adresezi medicului tău de urgență. Simptomele apar adesea brusc și includ în mod obișnuit febră mare (adesea cu tremurături, frisoane sau transpirații), durere în partea inferioară a spatelui sau în partea laterală, chiar sub coaste, greață și vărsături. Dacă întâmpini aceste simptome în timpul sarcinii, este important sa îți informezi medicul ginecolog.

Bacteriuria asimptomatică este asociată cu nașterea prematură și greutatea mică la naștere. Și dacă bateriuria nu este tratată, șansa ta de a dezvolta o infecție la rinichi poate fi de până la 40%. Cu toate acestea, cu un tratament adecvat riscul tău de a întâmpina această problemă scade la 1%.

Citește și: Cum tratezi infecția urinară în sarcină prin metode naturale

Cum tratezi infecția urinară în sarcină

Pentru a afla dacă există bacterii în tractul urinar, este nevoie să faci o analiză de urocultură la prima vizită prenatală. Dacă rezultatul este negativ, șansele tale de a dezvolta o infecție urinară la nivelul rinichilor pe parcursul sarcinii este scăzută.

„În cazul în care urocultura este pozitivă, se pot administra antibiotice orale care sunt sigure pe timpul sarcinii. Tratamentul durează aproximativ o săptămână și constă în utilizarea lichidului intravenos și antibiotice, în funcție de gravitate. Este bine ca tu și copilul să fiți monitorizați cu atenție pe tot parcursul tratamentului. Ginecologul trebuie să-ți măsoare frecvent temperatura, tensiunea arterială, pulsul, respirația, pentru a fi sigur că fătul nu este în pericol. După tratament este bine să mai faci un test pentru a te asigura că infecția a dispărut. Urocultura trebuie efectuată la intervale regulate pe durata sarcinii pentru a te asigura că nu ai alte infecții”.

Citește și: 5 leacuri pentru cistită. Scapă de infecția urinară cu ajutorul acestor plante

Cum poți preveni infecția urinară în sarcină

„Ar rebui să bei între 6 și 8 pahare de apă pe zi. De asemenea, sucul de merișoare și afine neîndulcit nu trebuie să lipsească din dieta ta pe timpul sarcinii. Elimină alimentele rafinate, zahărul, cofeina și alcoolul. Consumă vitamina C de la 250 mg la 500 mg pe zi și zinc deoarece acestea ajută la combaterea infecțiilor. Nu ignora dorința de a merge la toaletă și încercă să îți golești complet vezica urinară, păstrând o igienă adecvată. În plus poartă lenjerie din bumbac, care să nu fie strâmtă și evită să faci băi în cadă care să dureze mai mult de 30 de minute”, adaugă dr. Iștoc.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com

 

Loading...