Cum transformă freelancerii modul în care lucrăm

Cum transformă freelancerii modul în care lucrăm

În ultimii 5 ani, numărul freelancerilor a crescut exponențial, pe măsură ce tot mai mulți oameni au renunțat la programul fix din companii și au început să lucreze pe cont propriu, după propriile reguli. Doar în SUA, între anii 2014 și 2018, 3,7 milioane de persoane au început să lucreze pe cont propriu, iar în prezent există în America 56,7 milioane de freelanceri. Cei care au adoptat această modalitate de lucru spun că principalul avantaj este că își pot organiza programul după bunul plac, ceea ce le permite să trăiască așa cum își doresc și să găsească un echilibru mai bun între viața profesională și cea personală. 

 

Însă freelancingul nu a schimbat doar viața celor care îl practică, ci a adus o transformare globală pentru întreaga piață a muncii. Pentru a facilita munca la distanță și comunicarea între colegi, au apărut numeroase softuri precum Slack, Skype, Trello, Dropbox sau Google Docs, care au ușurat partajarea fișierelor, organizarea proiectelor sau relaționarea. În plus, s-a înmulțit și numărul site-urilor și al aplicațiilor de joburi on demand. Un studiu citat de We Forum arată că 3 din 4 freelanceri cred că tehnologia îi ajută să găsească mai rapid și mai ușor clienți. 64% dintre freelanceri au găsit joburi la distanță în mediul online, cu 21% mai mult decât în 2014. Iar procentul freelancerilor care au găsit de muncă online a crescut cu 67% în ultimul an. 

 

Un raport realizat de McKinsey Global Institute arată că și companiile și-au redus costurile cu recrutarea, grație platformelor online. McKinsey estimează că până în 2025 piața de recrutare online ar putea contribui la produsul intern brut cu până la 2,7 miliarde de dolari. Pentru companii este, de asemenea, mai ieftin să angajeze freelanceri pentru proiecte decât să aibă angajați permanenți. 

 

Flexibilitatea programului a dus și la apariția spațiilor de coworking, destinate în special celor care nu vor să lucreze doar de acasă sau celor care nu simt că dau cel mai bun randament în spatele unui birou tradițional. Viitorul muncii va însemna și extinderea acestor huburi pentru nomazi digitali, pentru angajații la distanță sau pentru corporatiștii care nu își desfășoară zilnic activitatea la sediul companiei. 

 

La capitolul categorii de vârstă, cei din generația Millennials domină freelancing-ul. 42% dintre cei cu vârste între 18 și 34 de ani lucrează pe cont propriu, față de 38%, cât era procentul în 2014. Știm deja că Millennials este generația care a început să pună un preț mai mare pe flexibilitatea programului, preferând acest beneficiu chiar și în detrimentul celor financiare. La nivel global, un studiu realizat de Deloitte arată că 64% dintre tineri au drept beneficiu în contract munca la distanță sau flexibilitatea programului, în creștere cu 21% față de 2016. 

 

Pe măsură ce tot mai mulți tineri încep să intre pe piața muncii, numărul freelancerilor va crește în continuare, aducând noi schimbări la locurile tradiționale de muncă și forțând companiile să se adapteze astfel încât să poată externaliza proiecte spre cei care lucrează la distanță sau să își mulțumească angajații și să îi convingă să nu plece. De exemplu, numeroase companii mari au început să le permită salariaților să lucreze la distanță câteva zile pe lună, să reorganizeze birourile, astfel încât acestea să aibă un design cât mai primitor, asemănător celui din cafenele sau din spațiile de coworking și să îmbrățișeze instrumente de software care să ușureze lucrul cu angajații care nu vin zilnic la serviciu. 

 

Nu în ultimul rând, freelancingul se identifică și cu ideea că adepții acestui mod de lucru sunt constant preocupați să se îmbunătățească, să își diversifice abilitățile și să rămână la curent cu noile cerințe de pe piața muncii, astfel încât să își poată asigura un venit constant, lună de lună. Îmbunătățirea expertizei și a abilităților vor asigura o productivitate crescută, precum și o transformare a joburilor tradiționale, care ar putea cere în viitor o combinație unică de experiență și abilități. Iar, pentru freelanceri, acest fenomen ar putea însemna venituri mai mari, în condițiile în care companiile nu vor avea o listă la fel de lungă de candidați de unde să selecteze persoana perfect calificată pentru a face față cerințelor unice ale unui post disponibil. 

 

Sursa foto: shutterstock.com

(P) Material publicitar