Cum te vindeci cu visele premonitorii

Cum te vindeci cu visele premonitorii

Reține simbolurile și mesajele pe care le vezi în vis și încearcă să le descifrezi semnificația ascunsă. Unele vise vorbesc despre dorințele tale neîmplinite, altele te ajută să te cunoști mai bine, dar visele premonitorii te pot ajuta să îți protejezi sănătatea.

Avem coșmaruri  care ne sperie, avem și multe visuri frumoase, dar mai ales avem visurile premonitorii care ne pot ajuta. Acestea apar frecvent mai ales în perioadele dificile, în care ne confruntăm cu situații grave, inclusiv cu probleme medicale.

Subconștientul ne poate transmite prin vise un mesaj de alarmă cu privire la starea noastră de sănătate. Visele ne pot ajuta să înțelegem unde există un dezechilibru în organismul nostru și ce putem face pentru a ne proteja.

O practică frecventă în Antichitate

Grecii antici erau convinși că visele aveau puteri tămăduitoare, mai ales dacă dormeai într-un templu sacru. În timpul somnului, ei credeau că zeul tămăduitor Asclepios le dezvăluia bolnavilor cauza suferințelor și le indica cele mai bune leacuri.

Practica fusese împrumutată de la vracii egipteni, care conduceau adevărate sanatorii adăpostite între zidurile templelor de la Saqqara.

Beneficiile dovedite științific

Mulți cercetători consideră, în zilele noastre, analiza viselor un instrument terapeutic. Chiar dacă forța lor vindecătoare nu poate fi probată și dovedită în mod concret, ele pot avea o multitudine de beneficii pentru echilibrul nostru sufletesc și spiritual.

Visele premonitorii transpun în scene imaginare durerile și temerile care ne apasă sufletul, dar și suferințele trupului. În perioadele tensionate, când ne confruntăm cu situații dificile, visele ne ajută să ”blocăm” amintirile dureroase și să le analizăm cu atenție, este de părere Matthew Walker, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Berkeley, California.

Descifrează mesajele din visele premonitorii!

Când visezi adesea că sănătatea ta sau a cuiva drag, a copiilor sau a părinților, este în pericol, trebuie să fii deosebit de atentă la simbolurile din vis. Limbajul oniric este de obicei codificat și haotic, dar trebuie să reții elementele esențiale, care au o semnificație puternică.

Notează-le în fiecare dimineață, compară-le de la o zi la alta și încearcă să găsești corespondentul lor din realitate. Iată câteva dintre cele mai frecvente scene care apar în vise despre sănătatea și echilibrul organismului.

  • acțiuni violente și sentimentul de pericol

În unele vise, care te avertizează că sănătatea ta este în pericol, este posibil să apară un atacator sau un animal care încearcă să te rănească. De obicei, se repetă imaginile legate de o anumită zonă a corpului. Spre exemplu, un animal de pradă care încearcă să te atace sărind la picioare, ți-ar putea da de înțeles că ar putea apărea o afecțiune a membrelor inferioare sau că vei avea un accident în care picioarele vor fi rănite.   

  • senzațiile dureroase și rănile

Subconștientul încearcă să te avertizeze că sănătatea ta este în pericol și te face să simți în vis o durere inexplicabilă. Ai impresia în somn că te doare inima sau ficatul, că te-ai rănit și rana nu se mai vindecă sau că ai o leziune care nu poate fi tratată. Când visezi frecvent că te doare o anumită parte a corpului, încearcă să descoperi cauza și în realitate.

  • vizita la medic și intervențiile chirurgicale

Imaginile din spitale, întâlnirea cu un medic, consultațiile și chiar intervențiile chirurgicale pot apărea în visele premonitorii legate de sănătatea ta. Când acestea se repetă, ar fi bine să ții cont de mesajul pe care ți-l transmit și să îți programezi și în realitate o vizită la medicul tău curant.

  • alimente cu gust sau miros neplăcut

Uneori, se întâmplă să visezi că mâncarea din frigider s-a stricat sau că ești obligată să consumi alimente expirate. Visele încearcă să te avertizeze că ai un regim alimentar nepotrivit, care ar putea favoriza apariția unor boli digestive sau a unor afecțiuni grave.  

sursa foto: 123rf.com

 

Loading...