Cum te protejezi de căpușe cu soluții naturale

Cum te protejezi de căpușe cu soluții naturale

Căldura și umezeala din luna mai ajută căpușele să se înmulțească și există riscul să fii mușcată de aceste insecte periculoase chiar și în cele mai îngrijite parcuri. Oriunde mergi la plimbare sau la un picnic, dacă este iarbă înaltă, sunt șanse mari să le întâlnești. Iată cum să te protejezi de căpușe cu soluții naturale și ieftine.

 

E important să te protejezi de căpușe, când ieși prin parcuri sau pleci la o plimbare în zonele rurale, unde pasc vite. Căpușele trăiesc în iarba înaltă, în zonele umede, iar gazdele lor predilecte sunt vitele și oile, dar și câinii sau pisicile.

Acești paraziți care se hrănesc cu sânge și pot răspândi virusul encefalitei, boala Lyme sau tifosul, iar mușcătura lor provoacă infecții rezistente la antibiotice. Majoritatea căpușelor pot fi inofensive, dar unele dintre ele pot fi gazdele acestor boli care se pot dovedi fatale, dacă nu sunt tratate la timp.

Ce reguli trebuie să respecți ca să te protejezi de căpușe

  • poartă șosete înalte și încălțăminte închisă pe picior;
  • pulverizează ulei de levănțică puternic parfumat pe glezne și pe gambe, deoarece aroma acestuia îndepărtează insectele;
  • poți folosi și uleiul de mentă, de eucalipt sau de citrice, mai ales pentru copiii mici, care este posibil să fie alergici la parfumul de lavandă;
  • Nu te așeza direct în iarbă, mai bine folosește o pătură sau o saltea subțire din izopren;
  • Verifică des picioarele, brațele sau abdomenul, mai ales în cazul copiilor, dacă se joacă în iarbă.

Ce să faci dacă ai fost mușcată de o căpușă

Strânge pielea cu putere în jurul insectei și apoi încearcă să o scoți folosind o pensetă fină

Strânge pielea cu putere în jurul insectei și apoi încearcă să o scoți folosind o pensetă fină

Căpușele sunt de mai multe specii, forme și culori, dar pot fi recunoscute ușor după corpul lor rotund și după modul în care își înfig tot capul sub piele. Din păcate, mușcătura lor nu doare la început, pentru că injectează sub piele o substanță care amorțește zona.

Dacă ai descoperit o căpușă pe corp, prinde cu grijă corpul cu o pensetă și trage ușor afară, să nu rămână capul înăuntru. Pune insecta într-un recipient închis ermetic pentru investigații ulterioare.

Mergi apoi la primul spital, să îți fie dezinfectată rana și să primești îngrijirile medicale specifice. Nu curăța rana acasă, pentru că riști să te infectezi mai rău! Aplică doar puțină betadină și cere sprijinul celui mai apropiat medic.

sursa foto: 123rf.com