Multe cupluri încep cu o poveste romantică de dragoste. În acele momente, nimeni nu se gândește la cine va spăla vasele sau face patul. Întâlnirile sunt pline de poezie și iubirea pare că va dura veșnic. După ce începeți să locuiți împreună, iar entuziasmul începutului dispare, începeți să vă vedeți unul altuia defectele. Cum suporți partenerul dezordonat?

Citește și: Cum îți dai seama dacă partenerul te minte!

Ea ordonată, el dezordonat

O frumoasă prințesă, care mereu a păstrat ordine și curățenie în castelul natal își găsește un cavaler care, după ce coboară de pe calul alb, își aruncă neglijent șosetele. Mănâncă și lasă vasele murdare pe masă. Nu mai vorbim că Făt-Frumosul e obișnuit să-și păstreze lucrurile într-o dezordine… desăvârșită. De aici, pot apărea nenumărate conflicte.

Dacă ai un soț dezordonat, ”ar trebui să vă întrebați, în primul rând, cum ați ajuns să formați un cuplu. Probabil că sunt lucruri pe care le apreciați unul la celălalt. Dacă doriți să rămâneți împreună și să beneficiați de părțile pozitive ale legăturii voastre, încercați să rezolvați problemele care tind să vă despartă”, este sfatul psihoterapeutului Tedy Creștin.

Cum suporți partenerul dezordonat: Cu calm și răbdare

”Dacă te enervează partenerul dezordonat, ar fi util să te înarmezi cu calm și răbdare. Înțelege că modificarea stilului de viață al unui om nu este un proces foarte simplu. Nu există soluții minune, rapide și eficiente. Enervarea, scandalul, amenințările sau crizele de nervi nu fac decât să deterioreze rapid relația și comunicarea sinceră și reală dintre parteneri”, spune specialistul.

Cum suporți partenerul dezordonat: Strategie pe termen lung

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395”Dacă dorești să încerci să acorzi o șansă cuplului, atunci ar fi momentul să te calmezi și să elaborezi o strategie eficientă pe termen lung, pentru a ajunge la rezultate. Pornește de la pozitiv, de la ce merge bine pentru a reconstrui comunicarea. Dacă soțul tău să va simți înțeles și apreciat, va fi mai cooperant. Așa își va da seama sincer că există o problemă în relație și că este cooptat ca partener de discuții să o rezolve, nu că îi este impus sau dictat ceva”, este de părere psihoterapeutul Tedy Creștin.

Dar ce faci dacă, la rândul lui, partenerul se plânge că ești obsedată de curățenie? Citește aici sfaturile psihologului despre ce să faci în acest caz

Sursa foto: 123rf.com