Cum slăbești corect și sănătos la început de an

Cum slăbești corect și sănătos

Cum slăbești corect, eficient, așa încât să menții rezultatele pe termen lung și să nu-ți pui sănătatea în pericol? Aceasta este întrebarea pe care ar trebui să o ridici atunci când te bate gândul să începi o dietă la început de an.

Ianuarie este luna dedicată celei mai populare promisiuni de după Sărbători: slăbirea. Statisticile americane confirmă faptul că milioane de persoane își propun în prima lună din an să dea jos kilogramele în plus. Însă, de cele mai multe ori, misiunea slăbirii eșuează. Medicul Florin Ioan Bălănică, care a dezvoltat #MetodaDrBalanica, explică de ce mulți nu reușesc să bifeze o dată pentru totdeauna promisiunea începutului de an. Și îți arată cum slăbești corect și eficient.

Ce înseamnă să pierzi kilograme

Marea majoritate a oamenilor își doresc să arate bine. Iar slab este asociat cu aspectul plăcut și abordarea unor stiluri vestimentare diverse. Dar, de la dorință la faptă este drum lung. Pentru că sanatatea sau aspectul plăcut nu apar de la sine. Nu sunt un dat. Ci necesită efort și nu toți sunt dispuși să-l facă. Și nu-i ușor. Iar acest lucru vi-l spune un fost obez.

Până nu apare motivația reală, nu mișcăm un deget. Iar aceasta poate fi un exemplu de reușită din anturajul nostru sau apariția unei boli care ne sperie. Este evident că ar trebui să facem ceva mânați de exemple. Dar din păcate, marea majoritate a persoanelor care se adresează clinicii sunt motivați de frica apariției unei boli.', explică mecanismul eșecului dr. Florin Ioan Bălănică.

Chiar și cu motivația turată la maximum, graba strică treaba. Zicala este mai mult decât valabilă în cazul celor care au pus kilograme în plus în câteva săptămâni, dar vor să le dea jos peste noapte.

Cum slăbești corect

Cuprinși de vină sau panicați de kilogramele în plus, dacă am scăpat de camera de gardă a spitalelor de urgență, începem pentru a nu știu câta oară dietele. Ori ne înfometăm, ori căutăm soluții rapide. Cum ar fi pilulele și shake-urile de tot felul. Niciuna nu funcționează. Pentru că nu reprezintă soluții pe termen lung. Ci doar aparenta rezolvare pe termen scurt a kilogramelor în plus acumulate. Și așa, 3-4 kg de Crăciun, 3-4 kg de Paște, nu mai vorbesc de vacanțe, ajungem să ne mirăm de ce suntem obezi și bolnavi.', spune specialistul în medicina stilului de viață.

Vrăjiți de gustul apetisant al brânzeturilor, mezelurilor, dulciurilor și patiseriei, mulți dintre gurmanzi cred că doar tăierea caloriilor în exces pe o perioadă scurtă îi va ajuta să slăbească. Însă alimentația sănătoasă și un metabolism bun înseamnă mai mult decât niște numere reduse drastic.

Reducem caloriile?

Dacă reducem numărul de calorii, slăbim. Dar nu reprezintă o soluție pe termen lung. Întrucât nu putem menține o stare bună de sănătate și nici controlul alimentației astfel. Cheia stă în echilibrul nutrienților, adică proteine, lipide, glucide, vitamine și minerale. Corpul uman nu recunoaște felurile de mâncare. Doar papilele gustative de la nivelul limbii recunosc gusturile. În rest, contează numai nutrienții.

Ne hrănim cu nutrienți, iar echilibrul acestora este cheia. Sugerez pacienților mei să identifice nutrientul principal conținut în alimentele pe care le consumă. De exemplu: pentru carne – proteina, pentru gălbenuș – colesterolul, pentru broccoli – vitaminele și mineralele etc. O nutriție echilibrată presupune toți nutrienții. Bazându-ne pe vitamine, minerale și proteine de bună calitate, echilibrând cantitatea și tipul de grăsime și reducând cantitatea de carbohidrați.', explică medicul Florin Ioan Bălănică structura unei alimentații corecte.

Treci pe verde!

Vestea bună este că slăbirea este posibilă. Vestea mai puțin plăcută pentru cei care adoră măncarea este că trebuie să se limiteze la alimentele care ne furnizează nutrienții necesari, cu un conținut caloric scăzut.

Promovez consumul de legume de culoare verde. Acestea sunt  bogate în antioxidanți, fibre și sărace în zaharuri. Recomand proteine ușoare de origine animală cum ar fi peștele alb, fructele de mare și curcanul. Promovez lactatele degresate cum ar fi iaurtul și brânză slabă, dar și cerealele de origine integrală cum ar fi orz, ovăz sau hrișcă, pâinea integral, grăsimile de origine vegetală cum ar fi uleiurile presate la rece, fructele cu o cantitate mică de zaharuri cum ar fi ananasul, mărul verde, kiwi, fructe de padure și mai la coada listei, carnea roșie și legumele colorate.', recomandă expertul în nutriție.

Pare simplu. De fapt, orice meniu sănătos cere atenție maximă, de la cumpărături, la gătire corectă și până la respectarea programului de 3 mese și două gustări. Și intră în scenă sportul, pe care mulți îl consideră antidotul perfect pentru kilogramele în plus. Parțial, este greșit.

Cât contează mișcarea?

În realitate, când dorim să scădem în greutate, nutriția contează 70-80%. Iar mișcarea restul de 20-30%. Totodată, sportul făcut nepotrivit sau neadaptat este la fel de dăunator ca și lipsa acestuia. Sunt promotorul mișcării funcționale, mișcare fizică adaptată omului modern, la îndemână, și care nu forțeaza articulațiile și musculatura. Mișcarea fizică este combinația optimă între gimnastică, fiziokinetoterapie, mișcare cu greutatea propriului corp și mișcare cu aparate.

Subliniez faptul că, în ultimul timp, se adresează clinicii noastre un număr mare de pacienți. Interesați de sănătate, s-au adresat unor săli de sport sau lanțuri de săli de sport. În urma programelor neadaptate, experimentează rupturi musculare, afectări articulare de diverse grade. Pe termen lung, devin ireversibile.

Subliniez faptul că mișcarea este știință. Și trebuie adaptată sexului, vârstei, nivelului de pregătire fizică și eventualei patologii existente. Scopul mișcării este funcționalitatea individului, raportul optim mușchi/grăsime. Și nu etalarea musculaturii evidente sau a cunoștințelor îndoielnice ale antrenorilor.', atrage atenția medicul Florin Ioan Bălănică.

Cine se trezește de dimineață…

Medicul recomandă activitatea fizică în prima parte a zilei. Când secreția de testosteron este optimă și poate contribui la obținerea unei mase musculare în limite sănătoase.

Nu recomand activitatea fizică seară, în special după ora 19-20, chiar dacă omul modern, ocupat fiind, alocă timp pentru el seara târziu, când metabolismul se pregătește de culcare! Masa trebuie luată cu 1-2 ore înainte de activitatea fizică și, în funcție de obiectiv și gradul de pregătire fizică, trebuie să cuprindă toți nutrienții, adică proteine, lipide, glucide, vitamine și minerale. Un exemplu ar fi: carne de curcan cu broccoli și două felii de pâine integrală prăjită, sau iaurt slab cu un baton proteic, sau omletă din albușuri cu spanac și două felii de pâine prajită, sau mușchi de vită cu 2-3 linguri de orez integral și salată verde.

Alimentația trebuie adaptată tipului de exerciții și gradului lor de dificultate. După activitatea fizică, putem să consumăm un lapte fermentat cu maximum 2% grăsime sau un sandwich dintr-o felie de pâine integrală cu ardei gras și curcan sau un shake proteic. Totul se adaptează individului și trebuie să fie concordant cu vârsta, gradul de pregătire fizică și eventualele patologii asociate.', recomandă Dr. Bălănică.

Alungă stresul

Cum slăbești corect dacă ești stresat? Persoanele care combat stresul mâncând în exces ar trebui să investigheze cauza acestuia pentru a-și recăpăta silueta. Dintre recomandările optime pentru slăbire face parte și cea care vizează consumul de alimente bogate în vitamina C precum pătrunjelul sau citricele. În plus, putem profita de vremea rece, pentru plimbări lungi care pot accelera slăbirea.

În perioada de iarnă, folosim aproximativ 30% din caloriile pe care le consumăm pentru termoreglare, adică pentru adaptarea la temperatura scăzută. Sugerez pacienților mei să petreacă cât mai mult timp în aer liber, fără a se înfofoli atât ei, cât și copiii, să aerisească foarte bine camera în care stau și să consume în această perioadă, cât mai multe legume de culoare verde, proaspete, murate în saramură sau congelate, lămâie stoarsă, carne de culoare albă sau roșie. Nu trebuie să fugim de carnea de porc, dar trebuie s-o consumăm cu moderație și în prima parte a zilei. Putem mânca de asemenea, sâmburi cum ar fi nucile și migdalele. Nu este indicat să combinăm carnea grasă cu alcoolul și dulciurile. Este bine să preferăm băuturile calde cum ar fi ceaiurile din plante sau mai rar ciocolata caldă.', concluzionează specialistul, reprezentant în România al Asociației Europene pentru Medicina Stilului de Viață.

Așadar, cum slăbești corect? Înarmați cu toate sfaturile bune, nu ne mai rămâne decât să trecem la treaba! Și să luăm în serios toate avertismentele specialiștilor: nu trebuie să ne îngrășăm, pentru că de la 5 kilograme în plus, sănătatea are de suferit. Să nu uităm că obezitatea este un flagel mondial și un factor de risc recunoscut pentru boli cardiovasculare, diabet și cancer.

Sursa foto: Pixabay