Relația sexuală, modificată semnificativ

Corpul femeii a suferit niște transformări. Fie că a născut normal, dar mai ales dacă a suferit o operație de cezariană, îi va lua un timp să se vindece și să își dorească din nou să aibă relații sexuale. În plus, dacă alăptează și nu are încă menstruație, și libidoul este modificat. Cu timpul, lucrurile vor reveni la normal, dar este nevoie de multă răbdare și înțelegere. „Se spune că este nevoie de nouă luni ca să devii mamă și de alte nouă luni ca să redevii femeie”, remarcă Cristina, adăugând că „este bine ca cei doi să caute diverse modalități de a petrece timpul liber împreună, chiar dacă asta înseamnă a delega pe altcineva să aibă grijă de bebeluș pentru o oră sau mai multe”. La sfârșit, psihologul concluzionează că „fiecare din cei trei are nevopie de afecțiune în felul său, dar fiecare are de dăruit afecțiune”, așa că relațiile în familie se vor ordona, cu timpul, și vă veți (re)găsi starea de armonie și mulțumire.

Totul se schimbă

”Relația de cuplu nu dispare nici în timpul sarcinii, nici după naștere. Ea doar se transformă. Cristina Radulescu-Ion psihologApariția unui copil este un prilej de bucurie și de încântare pentru ambii părinți. Cu toate acestea, un bebeluș implică și niște privațiuni, cum ar fi nopțile nedormite, dar, în măsura în care ambii părinți depun eforturi, relația de cuplu se va îmbunătăți. Trebuie să ții cont și de faptul că tatăl nu are cu pruncul relația privilegiată pe care o ai tu care l-a ținut timp de nouă luni în pântece. Legătura lui cu copilul se dezvoltă după naștere. De aceea, trebuie implicat în creșterea și îngrijirea celui mic de la bun început, pentru a facilita apariția atașamentului”.

Sursa foto: 123rf.com