Cum scapi de varice cu ajutorul tratamentelor moderne

cum scapi de varice

Cum scapi de varice ușor și fără chin? Știm că prezența lor ne deranjează, atât din punct de vedere estetic, cât și din cel al disconfortului. Și nu sunt doar inestetice și dureroase, ci pot da complicații destul de grave. Din fericire, se tratează.

Ce sunt de fapt și cum scapi de varice? Specialiștii spun că sunt dilatații ale sistemului venos superficial de la nivelul membrelor inferioare, ce apar sub piele, mai ales în regiunea gambelor. Cu timpul, venele de la suprafața pielii se dilată, dând naștere varicelor. Cum sângele nu circulă corespunzător, apar durerea, umflăturile, mâncărimile. Se poate ajunge chiar la ulcer varicos.

Cum scapi de varice

Încălțămintea incomodă, tocurile înalte, statul în picioare sau picior peste picior nu fac decât să agraveze situația. Și moștenirea genetică e de vină, la fel ca și obezitatea, sedentarismul și sarcinile. Dar e important să ne descotorosim de varice. Grație evoluției tehnologiei, intervențiile chirurgicale dureroase, care necesitau internare și presupuneau riscuri, sunt azi istorie. Acum se poate interveni nu numai asupra venelor superficiale, ci și a venelor profunde.

„Tratamentul prin ghidare ultrasonografică (UGS) nu presupune anestezie, complicații, nici durere sau cicatrici, iar pacientul poate reveni imediat la activitățile obișnuite. Se pot trata și venele localizate profund, care altfel ar necesita intervenția chirurgicală.', spune dr. Dan Andronesi, specialist chirurg. Pe de altă parte, scleroterapia are rezultate bune, superioare laserului, în peste 90% din cazuri. „Tratamentul presupune injectarea în vena afectată a unui agent sclerozant care irită mucoasa vasului, determinând distrugerea peretelui vascular.', spune dr. Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog. Pentru a preveni eventuale efecte secundare e recomandat ca scleroterapia să se realizeaze numai într-un cabinet specializat, de către dermatolog sau chirurg.

Există riscuri

Varicele reprezintă o afecțiune medicală complexă, cu numeroși factori de risc și complicații redutabile. Din cauza unor „banale' varice pot apărea ulcere la nivelul gambei sau cheaguri de sânge (trombi) care blochează circulația sângelui. În stadii avnasate, fără tratament adecvat, boala venoasă cronică devine invalidantă. Ulcerul varicos și tromboflebita sunt cele mai frecvente și mai periculoase dintre consecințe. Cu cât boala venoasă este lăsată să avanseze, cu atât suprafața gambei afectate de leziuni este mai mare. Din păcate, de regulă, pacienții se prezintă la medic în aceste stadii grave, greu de tratat.

Sursa foto: Laurus Medical