Cum sărbătorește lumea Sfintele Paști

Cum sărbătorește lumea Sfintele Paști
unnamed (2)

www.oetker.ro

Pentru întreaga lume creștină, Sfintele Sărbători de Paști reprezintă cel mai de seamă moment de peste an și sunt celebrate ca atare. Indiferent de rit, rasă, cultură, pretutindeni, oamenii păstrează tradiții pascale deosebite pentru perioada în care împărtășesc Taina Învierii.

Argentina e în carnaval

Aloja și chicha le îmbată simțurile argentinienilor creștini în Săptămâna Mare. Ei cred că purtând straie specifice, dansând și bând, alungă duhurile rele. Marțea de dinaintea Miercurii Cenușii e dedicată ritualului „tincunoaco”, când mame și bunici se așază în jurul unei arcade din salcie ornată cu flori, fructe și dulciuri, luminată de lanterne în miniatură. Femeile își dăruiesc sub arcadă câte o păpușă. Ceremonialul este unul sacru, semnificând legătura puternică ce le unește pe femei. În Sâmbăta Mare, când carnavalul ia sfârșit, se sacrifică o oaie.

Bilby aduce daruri în Australia

Tombolele cu scop caritabil sunt la loc de cinste în perioada pascală australiană. Ouăle de ciocolată, dulciurile și darurile specifice sunt nelipsite din peisaj. Cine participă la tombolă, are toate șansele să-și împodobească masa de sărbătoare cu un coș uriaș plin de ouă colorate din ciocolată. Copiii cuminți însă nu se întâlnesc cu iepurașul, ci cu bilby, un rozător micuț, cu nas lung și urechi mari, care trăiește numai în Australia.

În Brazilia, Chile și Egipt palmierul ține loc de salcie

Cum noi sărbătorim Floriile, cu ramuri de salcie, în deschiderea Săptămânii Patimilor, așa are loc în Brazilia și Chile un ceremonial de binecuvântare a ramurilor de palmier, numit Domingo de Ramos sau Duminica Palmierului. Se fac procesiuni cu statuetele Fecioarei Maria și ale lui Iisus Hristos, se servește numai pacoca, un fel de mâncare special. Palmierul este simbolul victoriei, al bucuriei și păcii, fiind considerat copacul divin, al vieții. Și în Egipt se împart ramuri sfințite de palmier, în special copiilor. Spre deosebire de alte nații, egiptenii țin post 55 de zile înainte de Paști. Luni, în a doua zi a marii sărbători, are loc un ritual străvechi al primăverii, când oamenii ies în parcuri și fac schimb de ouă colorate.

În Franța, peștii și clopotele fac sărbătoarea

Cum altfel, dacă nu cu fastul cuvenit, să se celebreze Sfintele Paști în leagănul creștinătății, Franța?! Spre deosebire de alte țări, Franța a găsit ca simboluri pascale, în locul iepurașului, peștele și clopotul. Peștii de aprilie, așa cum sunt cunoscuți, joacă rol de farsă de 1 aprilie, când, sub formă de desene decupate, sunt lipiți pe spatele adulților de către copii. O legendă veche spune că, în Vinerea Mare, toate clopotele ar zbura la Vatican, anunțând durerea jertfirii lui Iisus pe cruce. Acestea revin în prima zi de Paști, aducând o mulțime de ouă de ciocolată. De aici și denumirea de „clopote zburătoare”. Și, dacă noi ne-am obișnuit să ciocnim ouăle vopsite, francezii au alte ritualuri. Unul constă într-un concurs de rotogolit ouă crude pe o pantă, cel rămas întreg fiind câștigător. Un alt obicei este cel de a arunca ouăle în aer și a le prinde în palme. Cel care scapă primul oul aruncat pierde.

Grecii trăiesc bucuria Învierii

Voioșia și buna-dispoziție pune stăpânire pe poporul elen în perioada pascală. Totul în jur vestește sărbătoarea, biesericile sunt împodobite. Ritualurile se aseamănă foarte mult cu cele de pe la noi. În locul păștii tradiționale la noi, grecii servesc Christopsomon, o pâine rotundă decorată cu semnul crucii și cu ouă roșii.

Măslinul și grâul simbolizează Învierea în Italia

În răstimpul Postului, femeile obișnuiesc să pună grâu la încolțit, în loc întunecat, pentru ca planta să capete o nuanță cât mai deschisă la culoare, apropiată de alb. Obiceiul simbolizează mormântul sfânt, iar firele de grâu răsărite for servi la ornarea bisericilor înainte de paști. Dacă la noi salcia e copacul sfânt, precum la brazilieni, spanioli sau chilieni palmierul, în Italia măslinul joacă acest rol desăvârșit.

Nordicii se tem de vrăjitoare

În vreme ce americanii alungă spiritele rele de Halloween, suedezii, olandezii și norvegienii cred în puterea vrăjitoarelor de Paști. Acum, copiii se îmbracă în costume de carnaval înfricoșătoare și colindă din casă în casă în căutare de ouă, bani și dulciuri. Vânătoarea de ouă se practică și în Statele Unite, în Marea Britanie și în alte țări de rit catolic. Focurile de Paști se aprind în noaptea Învierii, atât în Norvegia, Olanda, Suedia, Danemarca, cât și în Germania.

La Ierusalim, miracolul se repetă an de an

Un fapt inexplicabil se petrece de secole la Ierusalim. Din Vinerea Mare, creștinii din lumea largă se adună la Biserica Sfântului Mormânt. Sâmbătă, în timpul slujbei, patriarhul intră singur în Sfântul Mormânt, cu 33 de lumânări în mână. Miracolul creștin țâșnește din piatra pe care a fost întins trupul lui Isus, anume Focul Sfânt, de la care patriarhul ia lumina Învierii. Niciun om de știință nu a reușit să explice minunea aprinderii flăcării numai de Paști. Se spune chiar că acel foc nu ar arde, ci doar ar împrăștia căldură.

Loading...