Cum să te rogi ca să reușești la examene

Cum să te rogi ca să reușești la examene

Fețele bisericești spun că oricare student sau elev aflat în fața unor examene importante se poate bucura de sprijinul divin. Orice rugăciune dă roade, dacă este rostită din adâncul sufletului, cu smerenie și credință.

Ce rugăciuni ajută la examene

Maica Domnului și Duhul Sfânt fac minuni cu adevărat, mai ales atunci când li se închină rugăciuni grabnic ajutătoare înainte de examene, teste sau momente dificile. La fel de eficiente sunt și Acatistele închinate sfinților protectori, precum Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Sfântul Ierarh Nicolae sau Sfântul Atanasie. Acatistul Sfântului Duh este, însă, cea mai puternică rugăciune dintre toate. Totuși, trebuie menționat că astfel de rugăciuni nu fac minuni față de cei care nu sunt deloc pregătiți. Acestea ajută la limpezirea minții, la ușurarea asimilării informațiilor, a concentrării și la gândirea înțeleaptă. Sfântul Duh și Dumnezeu dau înțelepciune și luminează mintea la examene. Oricum, fiecare moment de rugăciune ar trebui să înceapă cu: „Împărate ceresc, mângâietorule, duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, vistierul bunătatilor și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.”

Talismanele ajută

Mulți credincioși cunosc puterea nemărginită a unei icoane celebre, cunoscută sub numele de „Sporirea minții” sau „Icoana celor care nu pot să învețe”. Oamenii cred că această icoană luminează mintea, dă spor la învățat și aduce reușită la examene, mai ales dacă este purtată la piept. Unii părinți le oferă această iconiță drept talisman copiilor lor, dacă observă la ei neîncredere în forțele proprii și slăbiciuni care îi împiedică să asimileze cunoștințe la același nivel cu al colegilor lor.

Sursa foto: cirota.ru