În primul rând, chiar dacă ți se pare că e ceva recent, ”procesul de întrăinare se petrece în timp și poate avea rădăcini chiar în copilărie”, spune psihoterapeutul Tedy Creștin. ”Atunci când copilul e mic, părintele are rolul de a educa, de a proteja și a-l îndruma. Dacă ai exagerat printr-o atitudine prea autoritară, dacă nu l-ai tratat cu respect și acest fapt i-a afectat mult stima de sine, dacă nu i-ai acordat încredere și autonomie, dacă nu i-ai oferit confortul și siguranța necesare experimentării, dacă l-ai judecat și l-ai criticat foarte mult, atunci au fost create blocaje grave în comunicare.

Greșeli ale părinților

Cei mai mulți părinți fac una din următoarele greșeli. Atunci când copilul este mic, au impresia că nu au ce vorbi cu el și cred că nu trebuie decât să-i îndeplinească nevoile de bază și să-l disciplineze. Nu se vorbește cu micuțul decât strictul neccesar și nu se crează o adevărată punte de comunicare. Apoi, când copilul ajunge la adolescență, adulții consideră că ar putea vorbi cu el sau au, în sfârșit, ceva mai mult timp. Dar copilul nu mai e disponibil pentru că nu are obișnuința unei relații cu părinții. În acest caz, cei mari au pus de la bun început distanță între ei și odrasle. Se mai întâmplă altceva, mai ales la mamele iubitoare: să nu realizeze că ”micuțul” a crescut. I se adresează la fel, îl alintă prea mult, nu îi oferă suficientă libertate sau chiar îi impun ce să facă, ignorând că acesta poate și trebuie să ia deja singur deciziile pentru viața lui. De aceea, copiii adulți ai unor astfel de părinți preferă să se îndepărteze de ei pentru a scăpa de hiperprotecție și cicăleală.

Atitudine caldă și deschisă

Pentru a vă apropia din nou, ar trebui, ca mamă, să ai o atitudine caldă, deschisă și sinceră” spune psihoterapeutul care remarcă faptul că ”fiul sau fiica ta apreciază franchețea. Nu te teme să recunoști că ai greșit și să-ți ceri iertare. Totodată, ar ajuta să conștientizezi limitele pe care le-ai avut – până la urmă nimeni nu e perfect – și să faci orice efort pentru a îmbunătăți relația”. La rândul lui, fiul tău ar trebui să te înțeleagă și să-și dea seama că ai făcut tot ce ai putut și ai avut cele mai bune intenții. ”Dacă te apropii de el cu sinceritate, el va percepe corect strădania ta și va răspunde pozitiv încercării tale. Ține cont și de faptul că, dacă blocajul și îndepărtarea dintre voi e puternică, acest lucru nu se va întâmpla din prima zi, dar trebuie să perseverezi”, adaugă specialistul.

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395

Suport și înțelegere pentru copilul tău

”Am avut la terapie cazul unei tinere care a experimentat substanțe etnobotanice și care se îndepărtase foarte mult de părinții ei. Aceștia au perseverat în a-i oferi suport și înțelegere, oricum s-ar fi purtat ea. Deși a dorit să nu țină legătura cu ei, în momentul în care a avut probleme reale, a simțit are cui cere ajutorul. Pentru a avea o relație bună cu copilul ajuns la vârstă matură, ar fi bine să încetezi să-l judeci sau să-l critici. Acordă-i sprijinul și acceptarea ta necondiționată, dar și respectul și libertatea de a acționa așa cum crede el de cuviință – chiar dacă face lucuri contrare sfaturilor tale. Dincolo de faptul că îi ești părinte, împrietenește-te cu el. Dacă vei fi empatică, vei îțelege și vei accepta problemele și dilemele lui actuale, ai mari șanse de a restabili relația dintre voi. În general, dacă nu au avut loc abuzuri grave în copilărie, există mari șanse de îmbunătățire a legăturii voastre.”

Sursa foto: 123rf.com