Știai că poți să folosești spirtul pentru a întreține lucioase și frumoase vasele din inox sau cuptorul cu microunde din inox? Toate suprafețele cromate din casă, în special din bucătărie și din baie, inclusiv vasele din inox pot fi lustruite cu puțin spirt, după ce sunt spălate cu apă și detergent. Spirtul elimină petele de apă și le menține ca noi.

Cum să folosești spirtul pentru farduri

Dacă ai scăpat pe jos pudra compactă sau cutiuța cu fard de pleoape și acestea s-au crăpat, pune câteva picături de spirt să înmoi fardul, netezește cu o linguriță, așa cum vezi în clipul nostru de mai sus, și lasă-le să se usuce. Spirtul nu afectează cu nimic nici culoarea, nici parfumul fardurilor deoarece se evaporă foarte repede. Fardul va putea fi folosit din nou peste o oră.

Spirtul curăță etichetele bine lipite

Poți oricând să folosești spirtul pentru a curăța etichetele prea bine lipite. În loc să aștepți vreo oră să se înmoaie în apă caldă și detergent, mai bine le înmoi cu spirt și în câteva minute se curăță ușor.

Poți face odorizant de cameră pe bază de spirt

Alcoolul sanitar de calitate nu are un miros pătrunzător, de aceea poate fi folosit pentru a face completa odorinzantul de cameră, atunci când acesta este pe sfârșite. Poți să pui câteva linguri de spirt, o picătură de săpun lichid pentru a menține mai bine parfumul și cel puțin 10 – 20 picături de ulei esențial de flori, după cum îți place.

Spirtul amplifică parfumul uleiului floral și nu se simte în cameră mirosul de alcool, așa cum ai putea crede.

În toiul iernii, spirtul previne înghețarea geamurilor

După ce speli geamurile casei cu detergent, clătește-le cu o soluție din apă și alcool sanitar. Vor fi mai strălucitoare și mai clare și nu vor mai îngheța bocnă în nopțile geroase.

Curăță petele de pe oglindă

Deseori, pe oglinda din baie apar pete de cremă de ras, de fixativ de păr sau de săpun. Șterge mai întâi petele cu o dischetă de vată îmbibată în alcool sanitar, apoi curăță oglinda cu o soluție pentru geamuri.

Previne îngălbenirea gulerelor de la cămăși

Chiar dacă ai făcut duș dimineața, grăsimea specifică pielii lasă urme peste zi pe gulerele cămășilor albe și acestea se îngălbenesc. Dimineața, înainte să îmbraci cămașa, șterge-te pe gât cu o dischetă înmuiată în puțin alcool sanitar. Seara, nu vei mai găsi gulerul pătat.

Elimină urmele de marker

Dacă ai pătat cu marker mobila, biroul, portofelul sau alte obiecte, șterge mai întâi cu alcool sanitar și vei vedea că vei scăpa mai ușor de pete.

Alungă musculițele de vin

Dacă vezi musculițe în bucătărie care se adună pe fructe sau pe paharele de vin, pulverizează puțin alcool sanitar asupra lor și vei scăpa de insectele enervante.

imagine: Adina Stănilă/Libertatea pentru femei