Cum trebuie să fie cei mai buni papanași? În niciun caz niște simple gogoși, din aluat dospit, peste care torni smântână și dulceață.

Papanașii trebuie să aibă o consistență onctuoasă și pufoasă, să fie un deliciu pe cerul gurii. Iar această textură se obține numai dacă respecți ingredientele lor speciale.

Brânza proaspătă și grasă, importantă pentru cei mai buni papanași

Indiferent de rețeta pe care o urmezi pentru a face papanași, nu uita că brânza pe care o folosești nu trebuie aleasă la întâmplare.

Brânza trebuie să fie proaspătă și grasă, din lapte de vacă eventual amestecată cu lapte de oaie.

Un alt secret este ca brânza să fie bine scursă, măcar o oră în tifon, înainte de a o încorpora în aluatul de papanași.

Iar, dacă ai la îndemână urdă, înlocuiește o treime din cantitatea de brânză din rețetă cu urdă. Îți garantez că vei avea niște papanași cum nu ai mai mâncat niciodată.

Cum trebuie să fie aluatul pentru papanașii pufoși

La orice rețetă de papanași, făina se cerne de două ori și se amestecă cu praful de copt, apoi se adaugă în ploaie peste brânza cu ouă. Se adaugă și mirodeniile și se amestecă bine totul până se obține un aluat moale și ușor lipicios.

Dacă ai obținut acest aluat, papanașii vor fi pufoși, altfel vor fi doar niște gogoși prăjite.

Folosește griș, dacă nu ești sigură că îți ies buni

Dacă ai mai încercat să faci papanași, dar nu ai avut mare succes, poți folosi griș. Se folosesc 4 linguri de griș la 500 g de brânză proaspătă.

Grișul va face aluatul pufos și îi va da o consistență mai delicată. Astfel, vei obține cei mai buni papanași și toată familia se va linge pe degete de poftă!