Cum să-ți recucerești soțul. De ce este nevoie de romantism și după căsătorie

Cum să-ți recucerești soțul. De ce este nevoie de romantism și după căsătorie

Serile romantice sunt de domeniul trecutului. Doar sunteți căsătoriți, nu? Multe cupluri gândesc așa, iar relațiile lor ajung pe butuci fără să existe probleme grave. Neglijarea căsniciei poate să ducă la răcirea dragostei și chiar la despărțire. Află de la psiholog cum să-ți recucerești soțul.

Te simți neglijată. E clar că nu te mai iubește. El nu pare să se mai bucure că sunteți împreună și nici nu pare grăbit să ajungă acasă. Dacă această situație te nemulțumește, poți face ceva să-ți recucerești soțul. 'În primul rând, nu s-a ajuns aici peste noapte', constată psihoterapeutul Tedy Creștin. 'Este rezultatul unei degradări treptate și a lipsei de comunicare. Sunt probleme care s-au agravat în timp'. Este nevoie de timp ca să-ți recucerești soțul.

Citește și: Află ce e de făcut când partenerul tău flirtează online

Cum să-ți recucerești soțul. Fă-l să se reîndrăgostească de tine

Pentru cazurile mai ușoare, în care relația doar s-a răcit puțin, iată câteva idei despre cum poți readuce dragostea între voi. Nu-ți mai neglija aspectul fizic. Poate te simți mai confortabil în pijama și papuci, dar încearcă să nu mai apari în fața lui doar așa. Poți face schimbări de efect în garderobă sau doar să-ți regăsești acele obiecte vestimentare care îi plăceau lui. Și, da, câteva kilograme în minus ar putea să ajute. În plus, fii atentă la mici detalii, cum ar fi coafura și unghiile. Flirtează din nou cu el. Arată-ți prețuirea față prin mici gesturi de tandrețe. Surprinde-l cu o prăjitură bună sau cu felul lui de mâncare preferat. Nu ar strica nici să petreceți un weekend împreună fără copii sau alte griji. Cicălește-l mai puțin și spune-i ce apreciezi la el. Interesează-te mai mult de ceea ce face la serviciu. Începeți să practicați un hobby împreună. Alege mai întâi ceva ce-l pasionează pe el.

Citește și: Vrei să-l cucerești? Iată ce să NU faci!

Cum să-ți recucerești soțul. Empatia îmbunătățește relația

psihoterapeut Tedy Creștin, Tel: 0726.852.395'Din clipa în care te-ai hotărît că vrei să faci totul pentru a-ți salva căsnicia, primele eforturi ar trebui să fie concentrate pe refacerea comunicării, a empatiei și a încredereii dintre voi. Chiar dacă relația nu poate fi reparată, este util să puteți vorbiți sincer și deschis despre problemele voastre. Încercați să înțelegeți fiecare ce simte și ce vrea celălalt. Pentru a reuși, este necesar să înlături mai multe baraje și blocaje care s-au interpus între voi. Puneți-vă unul în locul celuilalt. Astfel, veți putea lua cea mai bună decizie pentru amândoi. Veți afla ce-și dorește celălalt cu adevărat. După aceea, încercați să faceți tot ce vă stă în putință pentru a îmbunătăți lucrurile', te sfătuiește psihoterapeutul Tedy Creștin.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com