Stresul ne poate face să simțim că nu reușim să dăm tot ce e mai bun și ne poate influența atât din punct de vedere psihic, cât și fizic și emoțional. Din fericire, există câteva modalități prin care putem gestiona eficient stresul. Iată care sunt acestea:

 

Exercițiile fizice

 

Exercițiile fizice practicate în mod regulat reprezintă una dintre cele mai eficiente metode prin care putem să reducem nivelul de stres. Mai mult decât atât, mișcarea ajută și la îmbunătățirea stării de spirit. Conform unui studiu, persoanele care fac sport în mod regulat sunt mai puțin predispuse la apariția stărilor de anxietate decât cele care nu au un stil de viață activ.

 

Mișcarea contribuie astfel la scăderea nivelului de cortizol, hormonul stresului, și ajută în același timp la eliberarea de endorfine, un compus cu proprietăți analgezice. Este important să găsim exerciții care ne fac plăcere, indiferent că e vorba de o plimbare în parc, dans, drumeții, yoga sau jogging.

 

Suplimentele naturale

 

Există numeroase tipuri de suplimente naturale care ajută la reducerea stresului, dar și a stărilor de anxietate. Dintre acestea, utilizarea suplimentelor pe bază de magneziu este una dintre soluțiile care pot oferi suportul necesar în reglarea nivelului de stres. De altfel, deficitul de magneziu (hipomagneziemie) este asociat direct cu nivelul de stres.

 

În cazul în care este vorba de stres acut sau cronic, aportul de magneziu din suplimente sau alimente reprezintă o necesitate pentru a ne proteja împotriva efectelor negative ale acestuia. Pe langa suplimente, alte surse importante de magneziu sunt semințele de dovleac sau chia, spanacul fiert, avocado, bananele, somonul și cerealele integrale.

 

Mai puțină cafea

 

Un consum ridicat de cafea poate duce la creșterea nivelului de stres, dar și a stărilor de anxietate. Cafeina este un compus stimulator, care atunci când este consumat prea des sau în cantități mari, poate crește nivelul de stres.

 

De aceea, este important să observăm cum reacționează organismul nostru atunci când bem cafea și dacă este unul dintre motivele pentru care ne simțim stresate. În general, o cantitate moderată de cafea înseamnă mai puțin de cinci cești pe zi. Este important să ținem cont de faptul că, în afara de cafea, cafeina se regăsește și în ceaiul verde, ciocolată sau băuturile energizante.

 

Activitățile relaxante

 

Fiecare dintre noi are propriile obiceiuri atunci când vine vorba de gestionarea stresului. Totuși, este important să găsim acele activități care ne pot ajuta să ne relaxăm și să scăpăm de stres. Fie că vrem să dăm muzica tare și să dansăm, fie că vrem să ne bucurăm de o ședință de aromaterapie cu ulei de lavandă, bergamotă sau lemn de santal ori să petrecem timp cu prietenii, toate aceste activități pot fi de ajutor.

 

De asemenea, și activitățile creative pot oferi suport în gestionarea stresului. De exemplu, un studiu a evidențiat faptul că nivelul de anxietate scade atunci când colorăm modele geometrice complexe.

 

În concluzie, stresul face parte din viața noastră, însă acest lucru nu înseamnă că nu este indicat să îl reducem. Există numeroase modalități prin care putem controla nivelul de stres și care ne pot ajuta să ne îmbunătățim starea de spirit, important este să găsim soluția care funcționează pentru fiecare dintre noi.

 

Sursa foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Secom