Cum poți combate durerile articulare cronice

Cum poți combate durerile articulare cronice: practică un sport

Pentru mulți oameni cu artrită, durerea cronică este un ”companion” constant. Dar există lucruri pe care le pot face pentru a se simți mai bine și pe care merită să le încerce pentru a putea să se bucure din nou de viață. Citește și află cum poți combate durerile articulare cronice.

Mulți oameni care au o formă de artrită, cum ar fi osteoartrita, sau o boală asociată pot avea dureri cronice. Acestea se definesc ca manifestrări care durează peste trei luni, dar pot ține tot restul vieții… În alte cazuri, durerea poate apărea și dispărea la anumite intervale în anumite condiții. În orice caz, nu este o perspectivă prea veselă.

Citește și: Ce substanțe homeopate pot combate durerile articulare?

Durerile articulare cronice pot face dificilă efectuarea unor activități zilnice, cum ar fi curățenia casei sau chiar îmbrăcatul. Nu mai vorbim de mersul pe jos sau de urcatul scărilor, care pot deveni un adevărat chin. Cu toate acestea, există modalități de gestionare eficientă a durerii articulare cronice.

Iată ce poți face pentru a te simți mai bine:

Cum poți combate durerile articulare cronice: Urmează cu strictețe sfatul medicului

Mergi la un consult la reumatolog. Ia medicația pe care ți-o prescrie și respectă și celelalte indicații pe care ți le va da. Ai putea solicita să faci kinetoterapie. Întreabă doctorul și ce tip de mișcare ai voie să faci. Ai putea încerca să dansezi, să înoți sau să mergi pe jos. Dacă specialistul îți permite, poți încerca să faci aerobic. Acesta ajută la reducerea durerii articulare și îmbunătățirea flexibilității, echilibrului și a forței. Exercițiile cardiovasculare, cum ar fi ciclismul pe bicicletă staționară, ajută la menținerea în formă. Menține-ți, pe cât posibil, activitatea pe care o aveai în mod normal. Altfel, vei deveni din ce în ce mai sedentară, iar acest lucru va agrava boala. Pe lângă alte avantaje, exercițiile fizice te ajută și să dormi mai bine.

Citește și: GHIDUL plantelor medicinale

Cum poți combate durerile articulare cronice: Fii atentă la greutatea ta

Greutatea excesivă poate exercita o presiune mai mare asupra articulațiilor și agravează durerea. În plus, țesutul adipos întreține inflamația. Excesul de kilograme nu face bine nici stării generale de sănătate, deoarece crește riscul de a dezvolta boli de inimă, diabet și chiar unele forme de cancer. Fii atentă la ce și cât mănânci. Asigură-te că incluzi în dieta ta cât mai multe legume, fructe proaspete, cereale integrale și proteine ​​slabe, cum ar fi fasolea, carnea de pasăre și peștele. Ferește-te de alimentele procesate, carnea roșie și băuturile zaharoase. Nu depăși aportul caloric recomandat pentru vârsta, înălțimea și greutatea actuală.

Citește și: Evită sâcâitoarele boli de toamnă

Cum poți combate durerile articulare cronice: Păstrează o atitudine pozitivă

Mulți oameni cu boli articulare cronice au observat că o atitudine pozitivă poate crește semnificativ capacitatea lor de a face față durerii. Încearcă să nu te gândești tot timpul la suferința ta. Găsește modalități de a-ți ține mintea ocupată. Fă lucrurile care te bucură: practică un hobby, întâlnește-te cu familia și prietenii, uită-te la un film de comedie.

Masajul este un instrument clasic care poate ameliora durerea. În plus, poți încerca terapia Bowen, acupunctura, reflexoterapia, meloterapia, cromoterapia etc. Toate aceste tratamente alternative îți pot îmbunătăți puțin câte puțin starea de sănătate și te pot face să alungi suferința cronică.

Citește și:

Sursa foto:

123rf.com

Loading...