Cum pot fi depășite problemele de comunicare la copiii cu autism

Cum pot fi depășite problemele de comunicare la copiii cu autism

Problemele de comunicare la copiii cu autism nu sunt deloc rare. Conform datelor date spre publicare de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Maladiilor din Atlanta, Statele Unite ale Americii, acum 3 ani, în lume, 1 din 68 de persoane are autism. Altfel spus, la două clase de elevi dintr-o școală, un elev este autist.

În România, la nivelul anului 2014, erau înregistrate 8000 de persoane diagnosticate cu autism, conform Ministerului Sănătății, dar numărul real al acestora este mult mai mare, specialiștii susțin că sunt peste 30.000 de persoane, cifre aferente anului în curs, însă aceste cifre nu sunt incluse într-o evidență oficială.

Ce este autismul

Autismul este o tulburare de dezvoltare considerată drept una dintre cele mai severe tulburări neuropsihiatrice ale copilăriei. Concret, autismul este o tulburare centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autiste sau de tulburări pervazive de dezvoltare. Copilul diagnosticat cu autism va întâmpina dificultăți de socializare, comunicare și limbaj, dar va avea și anumite schimbări comportamentale.

Primele semne ale autismului pot să apară încă din primul an de viață sau în jurul vârstei de 2 ani, atunci când cel mic pierde din achizițiile deja dobândite.

Sfatul psihologului pentru a depăși problemele de comunicare la copiii cu autism

Majoritatea micuților diagnosticați cu autism au dificultăți de comunicare și limbaj exprimate prin incapacitatea de a interacționa sau comunica cu ceilalți: fie nu vorbesc, fie au dificultăți în exprimare sau în înțelegerea celor din jur. În plus, copilul are și dificultăți de pronunție care se vor manifesta frecvent sub forma dislaliilor – omiterea sau înlocuirea unor sunete sau silabe în cuvinte –, acest lucru conducând la neînțelegerea copilului de către cei din jurul său.

„Problemele senzoriale asociate autismului fac ca micuții să se concentreze mai mult pe sunetele din mediu decât pe sunetul produs de cel care vorbește. De aceea, creează impresia de neatenție adultului sau că nu aud ceea ce li se comunică. În plus, fiindcă aceștia nu pot imita spontan cuvintele, vor avea o întârziere în dezvoltarea limbajului. Sunt situații în care un copil cu autism fie nu va imita deloc ceea ce spune altcineva, fie va imita un cuvânt sau chiar o propoziție, însă nu-i va înțelege sensul. Același lucru se poate întâmpla și în cazul cititului. Își pot însuși citirea cu ușurință, însă mult mai greu înțeleg conținutul a ceea ce citesc”, ne-a explicat psihologul Daniela Gavankar, președinta Asociației pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA).

Problemele de comunicare la copiii cu autism variază și sunt influențate de dezvoltarea intelectuală și socială a micuțului în cauză. Astfel, unii copii nu reușesc să învețe să vorbească în ciuda terapiilor urmate de acesta, în timp ce alții vor putea discuta subiecte complexe.

„Majoritatea copiilor cu autism prezintă dificultăți în comunicarea cu ceilalți, deși uneori pot demonstra că pot vorbi corect nu vor putea susține o conversație pe un anumit subiect. Limbajul lor este rigid, repetitiv. Mai mult, atunci când comunică cu cei din jurul sau, nu folosesc pronumele personal, persoana I”, ne-a mai spus specialistul de la AITA.

Psihologul ne-a mai explicat și că, inclusiv în clipa în care copilul își însușeste un limbaj elaborat, este posibil să prezinte în continuare anumite caracteristici specifice precum:

  • Face monologuri pe o temă preferată, dar întâmpină greutăți dacă vrea să discute cu un copil în parc. Copilul atipic nu știe cum să inițieze o conversație la locul de joacă sau la grădiniță.
  • De cele mai multe ori, acești copii au vocea subțire, uneori pițigăiată.
  • Nu înțeleg bancurile, glumele celor din jurul său.
  • Își însușesc foarte greu sau deloc anumite forme de salut.

În aceste condiții, de cele mai multe ori, copiii cu autism neputând să-și exprime sentimentele sau dorințele prin gesturi sau prin limbaj, acumulează frustrări care se vor materializa în crize de comportament manifestate prin agresivitate.

Rolul intervenției terapeutice în dezvoltarea limbajului

Orice plan de intervenție adresat unui copil cu autism va include programe specifice legate de dezvoltarea limbajului și comunicării, iar fiecare arie va fi lucrată în funcție de nevoile copilului.

„În prezent sunt o multitudine de tehnici noi de stimulare și corectare a limbajului și comunicării folosite cu succes, astfel încât aceste probleme să fie ameliorate.  Extrem de importantă este terapia ABA (Analiza Comportamentală Aplicată), care include programe de comunicare și limbaj în aproximativ jumătate din obiectivele sale. Astfel, la început, copilul mic va învăța abilități minime de comportament, apoi se lucrează pentru a crește vocalizările spontane, a le pune sub control, imitarea verbală, structurile gramaticale, povestirea”, ne-a explicat psihologul Daniela Gavankar.

Aceasta ne-a mai povestit și despre PECS (Picture Exchange Communication System), un sistem de comunicare non-verbală util și eficient, care ajută limbajul și care este aplicat pe toți micuții care nu vorbesc. În momentul în care cel mic începe să vorbească corect, această metodă se elimină, însă sunt și cazuri de copii care au nevoie de PECS toată viața.

„Esențial este ca terapia limbajului să înceapă cât mai timpuriu posibil. La micuții non-verbali, terapia va debuta cu stimularea sunetelor, silabelor, cuvintelor, iar la cei mai mari și care deja vorbesc, terapia va fi centrată pe funcționalitatea folosirii limbajului. Concret, copilul va învăța să susțină o conversație, să-și aștepte rândul într-o conversație. De asemenea, logopedia are o multitudine de metode care stimulează limbajul, astfel încât copilul să se poată face bine înțeles și să participe la o conversație cu cei din jurul său”, a adăugat președinta Asociației AITA, Daniela Gavankar.

Despre terapia copiilor cu autism vor fi oferite informații valoroase și actuale la IACB (Conferința despre Autism, București 2017). Conferința va avea loc în perioada 27-29 octombrie și se adresează deopotrivă specialiștilor și  părinților în căutare de informații.

Sursa foto: 123rf.com

Loading...