Daliile sunt originare din Mexic și au ajuns prima dată în Europa, la curtea regală a Spaniei, pe la sfârșitul anilor 1700. De atunci au fost obținute mii de soiuri, cu flori divers colorate, de la alb imaculat, galben, roz, roșu, portocaliu, la albastru sau violet intens. Există dalii înalte de aproape 1,5 metri, dar și dalii pitice, recomandate pentru borduri și jardiniere. Nu sunt flori parfumate, dar forma corolelor și culorile lor sunt deosebit de atrăgătoare.

Cum se plantează

Cea mai simplă metodă să ai curtea plină de dalii este să cumperi rădăcini cu muguri deja formați și să le cultivi la o adâncime de 5 – 7 cm în pământ. Găsește un loc bine aerisit și însorit pentru aceste flori, deoarece daliile nu înfloresc dacă sunt cultivate la umbră sau în pământ prea umed.

Cum se înmulțesc

Toamna, tufele de dalii se scot din pământ pentru că există riscul să înghețe în zilele geroase ale iernii. Rădăcinile acestor flori conțin niște protuberanțe care seamănă cu tuberculii de cartofi. Rădăcinile se curăță de pământ și se păstrează într-o cămară răcoroasă, în lădițe cu nisip. Primăvara, rădăcinile pot fi secționate, împărțite în două sau trei părți, astfel încât fiecare să conțină și tuberculi, și o parte din coletul de rădăcini.

Dalii care înfloresc abundent

Daliile înfloresc din luna iulie până la începutul toamnei și fiecare tufă poate produce peste 10 sau 20 de flori, dacă are condiții optime de trai. Dacă vrei ca daliile tale să aibă mai multe flori, trebuie să le rupi vârfurile, pentru a se ramifica. Dacă vrei puține flori, dar mari și înalte, este bine să le copilești, adică să rupi lăstarii laterali, ca la roșii, și bobocii firavi de la baza tufei. Este bine ca pământul din jurul daliilor să fie mulcit, adică să fie bine săpat, udat și acoperit cu scoarță de copac, pentru a păstra umezeala. Daliile au nevoie de apă zilnic pe timpul verii, pentru a se dezvolta armonios și pentru a face multe flori. Curăță periodic și florile uscate, pentru a stimula apariția de noi boboci.

sursa foto: 123rf.com