Cum merge darul la nunta prințului Harry? Uite și lista pestriță a invitaților

lista invitatilor la nunta lui Harry

Învățați cu obiceiurile mioritice, cu nunțile la care se strigă darul, pe bună dreptate ne putem întreba cum vor sta lucrurile la nunta prințului Harry cu americanca Meghan Markle, care a îmbrăcat deja o dată rochia de mireasă.

Tradiția de a pune banii în plic și a-i oferi mirilor nu e una neobișnuită nici în regat. Nici aceea de a oferi însurățeilor cadouri. Însă nu va fi cazul la nunta regală din 19 mai.

Harry și mireasa lui vor proceda așa cum au făcut William și Kate, în 2011, când au deschis un cont în care invitații au putut dona. Aceștia puteau alege una dintre cele 26 de fundații caritabile către care să meargă banii. S-au strâns atunci 1,4 milioane de dolari!

Iar despre Harry se știe că deja e implicat în acțiuni caritabile, așa că nu-i va fi greu să aleagă niște cauze aproape de sufletul său. Nici Meghan Markle nu e străină de aceste acțiuni încă de pe vremea când nu era decât actriță în serialul 'Suits'.

Nuntași aleși pe sprânceană

În ceea ce privește lista invitaților la nunta celor doi, aceasta cuprinde personalități din multe domenii. De la miliardarul britanic Richard Branson, care e apropiat de Harry, prințul venind la majoratul fiului său, Sam, până la familia Beckham, cu care Harry a participat în mai multe rânduri la evenimente caritabile. Apoi, familia Beckham a fost invitată și la nunta prințului William, așa că e greu de crezut că acum va fi exclusă.

Pe lista invitaților se va afla, cu siguranță, de această dată din partea miresei, tenismena Serena Williams. Meghan o descria la un momen dat pe Serena, și ea proaspăt căsătorită, ca fiind 'o prietenă cu picioarele pe pământ', cu care adoră să ia masa și să converseze prin mesaje.

Fără îndoială la nuntă, printre invitații de onoare, se va afla și creatoarea de modă Misha Nonoo. Aceasta este cea care le-a făcut cunoștință celor doi, aducându-i la o întâlnire pe nevăzute. Misha și Meghan au fost de multe ori în excursii în Europa. În plus, designerul e căsătorit cu un fost coleg de clasă de-al lui Harry.

O altă prezență inedită la nuntă va fi premierul canadian Justin Trudeau. Deși întrunirea nu se vrea una politică, Trudeau, bun prieten cu Harry, va fi excepția, alături de familia Obama.

Chris Martin, solistul trupei Coldplay, ar putea veni și el la nuntă, ca invitat sau chiar în calitate de artist legat prin contract. Trupa sa a mai cântat la Palatul Kensington vara trecută, Chris fiind felicitat personal de prințul Harry, vizibil entuziasmat.

Alți artiști care ar putea veni la nuntă sunt Elton John (care și-a anulat deja niște concerte în perioada în care va avea loc nunta), Ellie Goulding, care îi e bună prietenă Harry, cântând și la aniversarea a 30 de ani a prințului, dar și la nunta lui William.

Și cântărețul James Blunt se va afla sigur printre nuntași. Nu doar că el și Harry sunt prieteni vechi, dar James e căsătorit cu nepoata ducelui de Wellington.

Mai mult ca sigur și Rihanna va veni. Cântăreața originară din Barbados a participat împreună cu prințul Harry la mai multe evenimente caritabile, cei doi fiind de acord chiar să fie testați pentru HIV în cadrul unui astfel de eveniment.

Iar actrița și omul de televiziune Ellen Degeneres i-a adresat public rugămintea lui Megan Markle de a o invita la nuntă, într-una dintre emisiunile sale. Cum și Harry și Meghan au umor, cel mai probabil dorința i se va îndeplini.

Foto: Hepta

Vezi și Cea mai bună dovadă că Meghan Markle a fost pe deplin acceptată de familia regală britanică. Cine nu se teme să o investească cu încrederea supremă

Citește și: