Cum îți protejezi bebelușul de viroze toamna

Cum îți protejezi bebelușul de viroze toamna

Toamna este anotimpul în care copiii răcesc cel mai des, și asta pentru că virozele se răspândesc mai rapid odată ce copiii se reîntorc la grădinițe sau creșe, dar și pentru că diferențele de temperatură de la o zi la alta sunt mai mari ca pe timpul verii.

O viroză îi poate tăia copilului pofta de mâncare, iar febra îl poate împiedica să mai doarmă liniștit noaptea. Iar când cel mic se îmbolnăvește, nu suferă doar el, ci întreaga familie. Chiar dacă nu există nicio metodă 100% eficientă pentru a preveni o răceală, există câteva măsuri de precauție prin care să-l ferești pe cel mic de boală.

Îmbracă-l adecvat pentru vremea de afară

O greșeală pe care o fac mulți părinți este că își îmbracă mult prea gros copilul când afară nu este chiar atât de frig, crezând că astfel îl protejează. Însă cel mic transpiră mai mult și riscul de a se îmbolnăvi crește. Când ieși la plimbare în parc cu bebelușul, ai grijă ca el să fie îmbrăcat la fel cum te îmbraci și tu. Păstrează geaca pentru zilele cu adevărat răcoroase și ghetele de iarnă pentru momentul în care va cădea prima zăpadă. Pentru a-l proteja de vânt sau curent, poți alege o căciuliță pentru bebeluși, care să îi țină de cald fără să-l facă să transpire. Ideal, aceasta trebuie să fie subțire, dintr-un material moale, natural și absorbant, precum bumbacul, care este cel mai puțin alergen dintre toate.

Spală-te pe mâini înainte să iei bebelușul în brațe

Spălatul mâinilor este cea mai eficientă metodă de prevenire a răspândirii bolilor, iar potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenția Bolilor din SUA, aproximativ 80% dintre bolile infecțioase sunt transmise prin atingere. De aceea, este important să te speli pe mâini cât mai des și obligatoriu înainte să-ți iei bebelușul în brațe. Adulții sunt mai rezistenți în fața virusurilor, dar bebelușii încă își formează sistemul imunitar, așa că sunt mai sensibili.

Dezinfectează jucăriile pe care cel mic le folosește des

Nu ai cum să ții o locuință perfect dezinfectată și nici nu ar trebui să încerci asta. Când un copil învață să se târască de-a bușilea și vrea să exploreze toată casa, este bine să-l lași să facă asta. Recomandat este să dezinfectezi însă jucăriile sale preferate, precum și acele locuri pe care microbii ajung mai ușor, precum clanțele sau telecomenzile.

Întărește-i sistemul imunitar în mod natural  

Cea mai bună metodă pentru ca bebelușul tău să aibă un sistem imunitar puternic este să îl alăptezi cât de mult și des poți. Odată ce începi diversificarea alimentației, asigură-te că primește tot necesarul de vitamine și minerale în mod natural. O alimentație corectă include multe legume, fructe și lactate, care nu numai că îi întăresc sistemul imunitar, dar îl ajută și să își dezvolte oase puternice. Iar un copil activ, cu un program regulat de somn, mese și joacă, va fi întotdeauna mai sănătos și vioi.

Nu îl trata fără a consulta pediatrul înainte

O viroză, așa cum sugerează și numele, este cauzată de virusuri, ceea ce înseamnă că această răceală nu va răspunde în fața unui tratament cu antibiotice. Acestea trebuie luate numai la recomandarea medicului și atunci când este nevoie neapărată de ele. În caz contrar, riști ca micuțul tău să dezvolte o rezistență la antibiotice, ceea ce le va face ineficiente pe viitor, când poate va avea cu adevărat nevoie de ele. Diagnosticul poate fi pus numai de un medic pediatru, așa că este bine să mergi cu bebelușul la cabinet încă de la primele simptome pe care le observi.

Ține-l departe de persoanele răcite

Dacă cineva din familie este bolnav, cel mai bine este să nu îl lași în preajma bebelușului până când nu se însănătoșește. În cazul în care te îmbolnăvești chiar tu, poți purta o mască în jurul gurii și nasului pentru a evita răspândirea bacteriilor și microbilor.

Nu există o modalitate sigură pentru a-ți proteja copilul împotriva răcelilor, dar cu câteva măsuri de prevenire poți evita multe nopți nedormite atât pentru bebelușul tău, cât și pentru tine, în care îi iei temperatura din oră în oră și îți faci griji despre ce să îi dai să mănânce și cum să faci să îi alini disconfortul. Însă orice copil răcește la un moment dat, iar cel mai bun lucru pe care îl poți face în acest caz este să te consulți cu pediatrul tău înainte să iei măsuri.

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: AlexZi