Poți face acest lucru încă de la o vârstă fragedă și nu uita că tu ești cel mai bun exemplu, în special când copilul tău este încă mic și depinde de tine. Iată cum îl poți motiva și cum îi poți dezvolta interesul pentru sport:

Ajută-l să-și găsească pasiunea

Încearcă să-l expui pe cel mic la cât mai multe activități și oferă-i posibilitatea să aleagă ce-și dorește să facă. Fie că este vorba de cursuri de înot, fotbal sau arte marțiale, nu îi impune să participe la toate acestea, dacă nu arată interes. De asemenea, încă de la o vârstă mică, îi poți cumpăra o bicicleta și îl poți ajuta să învețe o abilitate care îl va ajuta să aibă o viață activă. Dacă îl înveți să meargă pe bicicletă cât mai devreme, îi va fi mai ușor să-și facă prieteni în cartier și să exploreze alături de aceștia. Mai târziu, poate va deveni interesat de drumurile cu bicicleta prin pădure, de concursurile tip enduro și de competițiile de ciclism.

Găsește activități care nu implică planificare

Activitatea fizică nu înseamnă doar sportul de echipă sau sesiunile planificate și organizate oficial. Un copil activ iubește să alerge, să se ia la întrecere cu părinții, să petreacă timp în parc și să se joace cu animalele de companie ale familiei. Iată ce poți face pentru a promova un stil de viață sănătos din toate punctele de vedere:

  • Încurajează-l pe cel mic să se joace cu copiii vecinilor, însă nu fără a te asigura că acesta își ia măsurile de siguranță necesare și că este monitorizat de un adult.
  • Ieși la o plimbare cu bicicleta prin parc, alături de el, ori de câte ori îți permit condițiile meteo.
  • Nu-l refuza, dacă îți cere voie să iasă cu prietenii, dacă nu ai un motiv bun.
  • Acceptă dezordinea care poate apărea când se joacă în casă.
  • Include-l în activitățile tale fizice precum yoga sau pilates.
  • Când faci curățenie, transformă această activitate în ceva distractiv și implică-l pe cel mic.

Nu aștepta ocazii speciale pentru a face mișcare alături de copilul tău și găsește în fiecare zi ceva interesant de făcut, care implică și activitate fizică din belșug. În acest fel, nu va mai fi tentat să petreacă prea mult timp în fața televizorului sau pe smartphone și va dezvolta o plăcere pentru activitățile prin care își poate consuma energia.

Învață-l despre importanța exercițiilor fizice

Tu setezi cel mai bun exemplu pentru copilul tău, așa că fă-ți un program strict de exerciții și ajută-l să înțeleagă că acestea trebuie să facă parte din viața oricărei persoane care ține la sănătate. La vârstele fragede, copilul va încerca să te imite în tot ceea ce face, iar valorile pe care i le transmiți vor rămâne veșnic în amintirea lui. 

Chiar dacă nu va dezvolta un interes real pentru un sport anume și nu va face performanță, este, totuși, esențial ca acesta să nu se piardă într-un stil de viață sedentar. Îi va fi mult mai greu să-și schimbe obiceiurile în anii adolescenței sau la maturitate, dar, dacă primește acasă o educație bazată pe exemplu și înțelegere, va deveni o persoană interesată de sănătate și de un stil de viață echilibrat. Evită să-i interzici anumite lucruri, precum jocurile video sau statul pe internet, însă, limitează accesul la acestea, fără a uita să-i explici care sunt motivele tale.

Activitatea fizică este esențială pentru dezvoltarea copilului tău, iar încurajările tale vor juca un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase pentru viitor.

Sursa foto: pexels.com

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Hervis