Cum să îngrijești plantele de interior iarna

planele de apartament  sfaturi

 

Descoperă trei sfaturi esențiale despre cum să îngrijești plantele de interior iarna. Lumina slabă, aerul uscat sau curenții reci de aer sunt principalii lor dușmani. Află de ce au nevoie ca să rămână sănătoase până la primăvara viitoare.

Este ușor să îngrijești plantele de interior iarna dacă le cunoști bine necesitățile și punctele slabe.

Majoritatea plantelor de apartament provine din zona tropicală sau din zona mediteraneeană, unde beneficiază de lumină cel puțin 8 ore pe zi, dar și de căldură și umiditate constantă.

Pe timp de vară se simt bine în balcoane sau pe terase, dar iarna condițiile din interior se schimbă radical.

În apartamentele de la bloc au mai puțină lumină și cresc mai greu, iar udările trebuie controlate cu strictețe, în funcție de soi.

Locul potrivit: la lumină, dar departe de calorifere

Plantele la ghiveci preferă să ia și ele o pauză pe timp de iarnă și au nevoie de un loc bine luminat dimineața, dar cu o temperatură constantă pentru a putea hiberna.

Dacă le așezi pe calorifer sau prea aproape de orice sursă de căldură, fie se vor usca, fie vor crește forțat, dar vor fi mai strâmbe sau anemice, cu frunze și crengi subțiri.

Locul potrivit este lângă o fereastră să aibă lumină dimineața, chiar dacă după amiaza va fi mai întuneric.

Cum îngrijești plantele de interior iarna: umiditatea trebuie strict controlată

Aproape toate plantele de apartament trebuie udate mai rar pe timp de iarnă.

Dacă pământul mustește de apă și nu se usucă, se dezvoltă mucegaiul, iar rădăcinile plantei vor putrezi.

De aceea, este bine să lași pământul din ghivece să se usuce aproape complet până la o nouă udare, chiar dacă este vorba de o plantă mai delicată.

Fertilizatorii se folosesc doar excepțional

Substanțele hrănitoare sunt interzise din octombrie până în aprilie pentru toate plantele de apartament.

Excepție fac orhideele care înfloresc în preajma Crăciunului și pe care le poți ajuta cu soluții fertilizatoare cât timp au boboci noi de flori.

Fertilizatorii sunt de ajutor doar în preajma perioadelor de înflorire, în restul anului ei pot face mai mult rău decât bine.

sursa foto: Shutterstock.com