Pentru a fi pregătit pentru viaţa de adult, copilul trebuie să înveţe să ia decizii, iar alegerea unei cariere este prima decizie importantă ca viitor adult şi care are impact important asupra viitorului său”, spune psihologul Dorina Nica adăugând că „părintele trebuie să fie ghidul pentru ca cel mic să poată lua deciziile corecte”.

Îl poți sfătui

Entuziasmul (de multe ori nestăpânit) şi lipsa de realism sunt specifice adolescenţei. Imaginea ideală despre lume şi lipsa de experienţă la această vârstă îşi spun cuvântul, dar toate acestea se estompează şi se reglează o dată cu maturizarea”, remarcă psihologul. Dar părinții nu sunt doar niște spectatori. Poți veni în ajutorul tânărului cu sfaturi şi exemple concrete din experienţa ta sau a persoanelor apropiate pe care le cunoaște și el sau cu care se identifică.

Încurajează-l să experimenteze

Dacă ai posibilitatea, ar fi bine să-i faci cunoștință cu oameni care profesează în domeniul pe care ar vrea să-l aleagă. „Încurajează-l să cunoască cât mai multe despre ceea ce îşi doreşte sau crede că îşi doreşte, să experimenteze meseria respectivă, pe cât posibil. Își poate testa capacitățile în situații reale de viață, poate face voluntariat, astfel încât să cunoască realitatea, să înveţe să evalueze situaţiile şi pe sine în mod realist”, te sfătuiește Dorina Nica.

Nu îi impune ce să facă

În cazul în care el se subevaluează și își dorește să facă ceva mult sub capacitatea lui, poți favoriza sau crea situaţii în care copilul să accepte provocări pentru a-şi descoperi potenţialul. Puterea experienţei îl poate ajuta pe copil să înţeleagă că poate mai mult şi că poate obţine mai mult dacă încearcă şi se străduie. Nu face însă greșeala de a-i impune ceea ce crezi tu că este mai bine. Tu vei acționa doar ca „ghid” lăsându-i lui alegerea finală.

Descoperă-i pasiunile

Inclinaţia şi aptitudinile copilului pentru anumite activităţi pot fi vizibile încă de la vârste foarte mici sau pot fi descoperite mai târziu, în adolescenţă. Este ușor de observat plăcerea cu care copilul abordează anumite jocuri, teme, activităţi sau preferinţa pentru anumite materii şcolare sau activităţi extraşcolare. Pentru a găsi profesia ideală pentru el, vezi unde pasiunea se îmbină cu uşurinţa cu care face respectivele activităţi şi rezultatele obţinute. Dar sunt cazuri în care copilul nu se poate decide ce profesie viitoare să aleagă, pentru ce să se pregătească. Sub influenţa stilulului de viaţă actual, a modelelor greşite promovate astăzi, adolescentul aflat în pragul alegerii profilului liceului sau facultăţii pe care să le urmeze se poate simţi dezorientat şi nemotivat. În oricare din aceste cazuri consilierea în carieră poate fi de ajutor. Este ghidul profesionist cu ajutorul căruia copilul îşi confirmă sau îşi descoperă aptitudinile şi abilităţile, vocaţia pentru o anumită carieră sau domeniu profesional. Prin autocunoaştere aprofundată a propriului potenţial, a punctelor forte şi a punctelor slabe, a intereselor, a trăsăturilor de personalitate, a motivaţiei, cu ajutorul instrumentelor specializate, tânărul descoperă care sunt domeniile profesionale cu care are cea mai mare compatibilitate. Altfel spus, copilul află care sunt profesiile sau domeniile care îl vor aduce cel mai aproape de satisfacţie profesională şi succes”, spune psihologul Dorina Nica.

Sursa foto: 123rf.com