Macarons cu alune de pădure

Macarons cu alune de pădure

Ingrediente: Pentru bezea: ✽ 3 albușuri ✽ 60 ml apă ✽ 50 g zahăr pudră

Pentru aluatul cu nuci: ✽ 65 g pudră de migdale ✽ 65 g pudră de nuci ✽ 200 g zahăr

Pentru cremă: ✽ un litru lapte ✽ 50 g unt ✽ 4 gălbenușuri ✽ 2 linguri amidon ✽ 3 linguri cacao ✽ 120 g zahăr pudră ✽ 50 g nuci

Mod de preparare: 1 Se pregătește spuma, pentru care se amestecă albușurile cu zahărul și apa. 2 Apoi, pentru aluat, se amestecă zahărul cu nucile și migdalele fin mărunțite și, după completa amestecare, se toarnă peste spuma de la punctul 1. Se amestecă cu delicatețe, se pune aluatul într-o seringă de bucătărie și se eliberează mici cantități în tava tapetată cu hârtie de copt. Se lasă o oră la temperatura ambiantă, apoi se dau la cuptor pentru 12 minute. 3 Pentru cremă, se pune laptele la fiert, iar gălbenușurile se albesc cu zahărul și amidonul și se pun apoi în laptele fiert. Se amestecă, se lasă la foc mic până ce devine o cremă groasă, care se lasă la răcit și apoi i se adaugă untul tăiat cubulețe. Se pune la mixer la viteză medie și se adaugă cele 50 g nuci fin mărunțite și amestecate cu cacaua. Se omogenizează bine. 4 Se unesc câte două aluaturile coapte cu cremă la mijloc, apăsând până ce crema începe să iasă pe margini. Se lasă până a doua zi și apoi se consumă.

TRUC : Se bate tava cu bănuții de macarons de blatul de bucătărie, înainte de a o da la copt, pentru a scoate aerul.

Loading...